Dăncilă intră în campania prezidențială cu un atac dur la adresa lui Iohannis
Președintele PSD – Viorica Dăncilă, desemnată oficial candidat la alegerile prezidențiale, a început atacul la adversarii pe care îi va avea în campania electorală pentru scrutinul din toamnă.
Viorica Dăncilă – candidatul PSD la alegerile prezidențiale, a fost aplaudată intens la Congresul PSD în momentul în care a declarat că președintele Klaus Iohannis nu a făcut nimic vreme de cinci ani.
”Au trecut 5 ani de nimic”, a declarat în discursul său Viorica Dăncilă, sâmbătă, în uralele membrilor PSD
”Adversarii politici sunt din ce în ce mai hotărâți sa ne vada in genunchi. Stim deja ca vor scoate toate armele si ne vor ataca, suntem pregatiti. Nu putem fi infranti asa usor. Nu avem aroganta, avem apropierea de romani
Noi nu am fost niciodata cei care am taiat pensii si salarii. Noi nu am fost cei care semana ura. Nu am dispretuit, nu am fost absenti, nu am avut viziunea celor doua Romanii, a noastra si a lor.
Vine momentul in care trebuie sa raspunda pentru ce-a facut si pentru ce nu a facut. Sa nu faci nimic pentru ai tai este o dovada de cruzime. Sa-ti amintesti de poporul roman dupa 5 ani in campanie este o dovada de cinism, de dispret pentru cei care au avut incredere in tine sa le fii alaturi.
Pentru cel ce promitea lucrul bine facut pare ca ceasul a stat de mult. Pentru noi, toti ceilalti, au trecut 5 ani de nimic.
Promisiunea sa ii dea jos pe altii, doar agatandu-se de teme moarte, e dovada unei disperari si lipsa de viziune pentru tara. Nu stii sa le oferi nimic romanilor. Nu vor fi niciodata acolo unde isi doresc pentru ca nu inteleg romanii si nu se simt de-ai lor”, a spus Viorica Dăncilă.
Nu a fost singurul atac la șeful Statului, Viorica Dănclilă, cea care dorește să îi ia locul lui Iohannis, spune că un președinte nu merge în UE să dea socoteală.
”Vreau o Românie respectată în Uniunea Europeană și în lume. Un președinte demn nu merge în UE să dea socoteală, merge sa reprezinte interesul țării sale. România și-a dovedit atașamentul la valorile europene”, a declarat Viorica Dăncilă.