Avocatul familiei Luizei, Tonel Pop, depune noi plângeri penale împotriva familiei Dincă

Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu, fata dispărută în luna aprilie în Caracal, a anunţat marţi că a fost în audienţă la procurorul general Bogdan Licu şi că a depus două plângeri penale împotriva membrilor familiei lui Gheorghe Dincă. Tot marţi, procurorii DIICOT i-au chemat la audieri pe mama şi bunicul Luizei, pentru noi explicaţii despre mesajele primite în urmă cu câteva zile de pe telefonul fetei.

Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu, a anunţat că una dintre plângeri o vizează pe soţia lui Gheorghe Dincă.

„Una din plângeri este o continuare a plângerii iniţiale pe care am depus-o la DIICOT împotriva familiei lui Dincă, în special împotriva soţiei lui Dincă, plângere căreia nu i s-a dat curs până în acest moment, ci din contră, aceşti făptuitori au fost audiaţi în continuare ca martori, cu toate că aveau la dosarul cauzei cel puţin înregistrată plângerea făcută de familia Luizei împotriva acestei doamne. Văzând că e ţinută la mapă această plângere şi nu i se dă curs, văzând tratamentul preferenţial mai mult decât bonom pe care îl au procurorii faţă de familia Dincă, atunci am apelat la procurorul general şi am depus prin Parchetul General o completare a acestei plângeri iniţial depuse împotriva doamnei Dincă, plângere semnată şi introdusă inclusiv de familia Luizei”, a declarat Tonel Pop la sediul Parchetului General.

Avocatul Tonel Pop spune că soţia lui Dincă s-ar fi întâlnit cu Luiza în casa lui Dincă.

„Din declaraţiile pe care le-a dat soţia lui Dincă, la întrebările puse de mine, la un moment dat, a făcut nişte destăinuiri şi avem elemente clare că doamna Dincă a şters, a alterat, a distrus probe. Rămâne de văzut dacă cu intenţie, fără intenţie, din complicitate sau forţată (…) Avem şi o altă distrugere de probe în legătură cu colaborarea dânsei cu Dincă. Rămâne de văzut ce a făcut doamna Dincă cu telefoanele şi cartelele dânsei, ce a făcut cu tot ceea ce o leagă de Dincă, pentru că la un moment dat nu mai ştia nimic (…) Luând în considerare ce a spus doamna Dincă, este clar că Luiza, dacă s-a acţionat asupra ei cu violenţă, s-a acţionat după ce doamna Dincă a plecat de acolo, ceea ce înseamnă că s-au întâlnit acolo cele două, Luiza şi doamna Dincă. Din coroborarea declaraţiilor, aveam această dovadă că cele două s-au întâlnit (…) Din probele care au fost administrate privind prezenţa Luizei în casă şi din declaraţia doamnei Dincă rezultă că Luiza nu a fost omorâtă, nici violată şi a existat după ce această doamnă a plecat”, a declarat Tonel Pop.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.