Întâlnire cu Lamia Beligan și concert din muzica lui Bach, vineri, la Round Table Sibiu

A ales teatrul din nevoia de a comunica și de a dărui, dar și pentru a se descoperi prin ceilalţi şi de a-l înţelege mai bine pe celălalt. Una dintre cele mai apreciate actrițe ale scenei românești, Lamia Beligan, este invitata unui nou eveniment Round Table Sibiu. Întâlnirea cu publicul sibian va avea loc vineri, 30 august, de la ora 19:00, într-un nou un spectacol – conferință moderat de jurnalista Oana Ciucă Lázár.

Desfășurându-se în spațiul inedit al terasei de pe acoperișul Bibliotecii Județene ASTRA, dialogul va fi completat de intermedii artistice susținute la violoncel de Csilla Kecskés Ávéd. Programul va cuprinde Suita nr. 1 pentru violoncel solo de J.S. Bach și Suita nr. 3 pentru violoncel solo, de Paul Hindemith.

Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile, doar prin rezervare la adresa rezervari.ucimr@gmail.com

Pe cuprinsul evenimentului, invitata serii va putea expune, într-un dialog degajat cu moderatorul, istorii care vorbesc despre parcursul său profesional, despre bucuriile și provocările artistice și personale care au dus la formarea unei personalități creative complexe.

Lamia Beligan: „Cred în prietenie din toate puterile. Prietenia este esenţială în viaţa unui om. Să ai cel puţin un prieten adevărat e un mare dar. Cineva compara prietenia cu confluenţa a doua râuri. Se ajunge la o confluență între iubiri, se ajunge la o confluenţă între cinstiri, se ajunge la o proprietate comună,” a declarat artista într-un interviu recent pentru Adevărul.
Nelipsind conversațiile despre actualitate în dramaturgie, valori de a fi, întrunite de pasiunile invitatei, evenimentul se înscrie în seria celor peste 30 de evenimente desfășurate până în prezent, misiunea Round Table România fiind aceea de a revalorifica elitele actuale românești.

Seria spectacolelor – conferință Round Table a luat naștere în toamna anului 2015 cu Round Table București și din 2017 cu seria Round Table România în Sibiu, Brașov, Târgu – Mureș, ediții dedicate personalităților remarcabile din diferite domenii precum muzică, arhitectură, dramaturgie, medicină, management cultural ș.a. Din dramaturgie și artele spectacolului, la Round Table au mai fost invitați actorii Maia Morgenstern, Ofelia Popii, Adrian Titieni sau coregrafii Răzvan Mazilu, Vava Ștefănescu, Cosmin Manolescu, Judith State. Arhivele video sunt disponibile online pe canalul de YouTube EnjoyTV Romania, partenerii evenimentului.

Seara de vineri de la Biblioteca ASTRA se va încheia printr-un moment de degustare de vinuri oferite de Jidvei, partenerii evenimentului.

Round Table Sibiu este un proiect inițiat de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România – și se va desfășura în acest sezon prin patru evenimente lunare în Sibiu, în perioada august – noiembrie 2019. Mai multe informații și noutăți despre programul evenimentelor, pe pagina de Facebook Round Table România.

Round Table Sibiu este un proiect cultural organizat de UCIMR și co-finanțat de Primăria Municipiului Sibiu.

Lamia Beligan – a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică București, promoția 1990, clasa profesorului Ion Cojar. A debutat la Teatrul Național din Craiova, cu rolul Honey din ,,Cui i-e frică de Virginia Woolf?” de Edward Albee în regia lui Mircea Cornișteanu. A jucat pe scena acestui teatru până în anul 1994 interpretând roluri ca Vrăjitoarea din ,,Ubu Rex cu scene din Macbeth” de Alfred Jarry și William Shakespeare sau Sonia din ,,Unchiul Vanea” de A.P. Cehov. În prezent este actriță a Teatrului Național din București. A debutat pe scena acestui teatru în 1979, cu piesa ,,Însemnările unui Necunoscut” după Fiodor Mihailovici Dostoievski, în rolul Sașa. Au urmat rolurile: ,,Fata din Andros” de Terențiu, Tamara, Sachs din ,,De partea cui ești” de Ronald Harwood, Veturia din ,,Mofturi la Union” după I.L. Caragiale, Lucie din ,,Egoistul” de Jean Anouilh, până la Raisa Filippovna din ,,Sinucigașul” de Nikolai Erdman. A jucat și rolul Lizei în piesa ,,Copiii Soarelui” de Maxim Gorki, la Teatrul Mic din capitală.

Debutul în televiziune l-a avut cu rolul Ioanei din ,, Ochii care nu se văd” în regia lui Dan Necșulea, apoi a jucat rolul Măriucăi în ,,Baltagul”, ecranizarea pentru televiziune a romanului sadovenian, în 1998. În anul 2000 a apărut în filmul ,,Poveste imorală” de Rodica Ojog Brașoveanu, în 2002 a interpretat rolul Anei în ,,Tinerețea lăcustelor”, iar în anul 2006 a jucat rolul Tania Belinski din serialul ,,La urgență”.

În domeniul filmului a interpretat numeroase roluri precum: Gioia din ,,Nisipul din urne” în regia lui Frieder Schuller, coproducție Germania – România, în 1986; Edith – ,,Natures mortes” în regia lui Patrick Malakian, 2000; Therese – ,,Le Pere Goriot”, regia Jean – Daniel Verhaeghe în anul 2004 sau Ida din ,,Na vlasti nebespeci”(At Your Own Risk), regia Filip Renc, în anul 2008.

A fost decorată de Președintele României cu Medalia Meritul Cultural. În anul 1999 a fost distinsă cu  Premiul Fundației Silvia Popovici pentru cea mai bună actriță a anului 1998 și multe alte premii și nominalizări precum: Premiul de interpretare pentru rolul Gwendolline din comedia muzicală după piesa ,,Bună seara, domnule Wild” la Festivalul Internațional de la Liverpool în anul 1990 și Leul de Argint pentru filmul ,,Hotel de lux” în regia lui Dan Pița, în care a interpretat rolul Martei  în anul 1992.

Despre Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România

 UCIMR  este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în prezent, circa 10.000 de membri la nivel național. În cei 22 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public nou cu fiecare proiect.

Din anul 2009, UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români, printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte susținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat.

De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă zeci de finanțări și sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ.

Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul online.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.