Început de sesiune, în forță, pentru Maria Grapini! Toate amendamentele europarlamentarului au fost adoptate!

0

Debutul primei sesiuni parlamentare de la Bruxelles – ce-i reunește pe membrii nou alesului Parlament European – este unul de succes pentru Maria Grapini.

Europarlamentarului român i s-au acceptat și adoptat toate amendamentele depuse, în comisiile TRAN și IMCO, pe tematici fierbinți ce vizează atât domeniul transportului, cât și al protecției consumatorului, priorități declarate și asumate de către Maria Grapini, la preluarea celui de-al doilea mandat.

Marți, 3 septembrie, în cadrul Comisiei IMCO, a avut loc votul pe proiectul de aviz privind proiectul de buget general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2020. Comisia a adoptat, așadar, toate amendamentele depuse de Maria Grapini, la acest proiect de aviz, precum si amendamentele bugetare pe procedura bugetară.

Mai mult, tot marți, în Comisia TRAN, a avut loc votul pe procedura bugetară, unde, de asemenea, toate amendamentele bugetare ale  europarlamentarului român pentru proiectul de aviz privind proiectul de buget general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2020 au fost adoptate.

Maria Grapini a insistat ca în prevederile europene să fie stipulate chestiuni majore, cum ar fi, spre exemplu,  importanța unei politici solide în favoarea consumatorilor, care să le ofere consumatorilor o reală protecție și previzibilitate atât offline, cât și online, iar întreprinderilor încrederea necesară pentru a-și furniza bunurile și serviciile pe piața internă. În egală măsură, europarlamentarul român a cerut și s-a acceptat alocarea de fonduri adecvate tranziției către automatizarea completă a operațiunilor vamale, pentru ca întreprinderile europene să fie mai eficiente și să se simplifice mijloacele de protecție a consumatorilor. Sau: automatizarea completă a operațiunilor vamale, pentru ca întreprinderile europene să fie mai eficiente, să se asigure o concurență echitabilă și să se simplifice mijloacele de protecție a consumatorilor.

Din perspectiva activității Comisiei TRAN, Maria Grapini și-a pus numele pe amendamente care invocă necesitatea sustenabilității și competitivității în piața internă a IMM-urilor din domeniu.

“Multe dintre ele sunt capitalizate și nu pot avea acces la finanțare. Proiectul de buget propus de Comisie trebuie restabilit pentru a asigura echipamentele și serviciile de comunicații necesare astfel încât să avem o bună funcționare a pieței interne, a industriei europene și dezvoltarea IMM-urilor.

Schimbul de informații și comunicarea consolidează legătura dintre IMM-uri, industrii și structurile pieței interne, ceea ce face posibilă colaborarea și cooperarea dintre acestea”, precizează europarlamentarul român.

Maria Grapini susține că IMM-urile nu au acces suficient la finanțare sub formă de capitaluri proprii, de aceea este nevoie de un buget majorat pentru a crește competitivitatea pe piață, astfel că un alt amendament vizează suplimentarea imediată a fondurilor.

“IMM-urile întâmpină dificultăți financiare atunci când se formează, de aceea ele au nevoie de garanții și protecție atunci când accesează finanțare prin îndatorare. Este necesar să se îmbunătățească disponibilitatea finanțării și a creditelor pentru IMM-uri, iar acest lucru va fi posibil printr-o majorare a bugetului propus de Comisie. Antreprenoriatul trebuie încurajat și susținut. Este necesar să se restabilească proiectul de buget propus de Comisie deoarece acesta va contribui la îmbunătățirea funcționării și dezvoltării pieței interne prin eficientizarea transportului și la valorificarea potențialului acesteia. O finanțare mai bună ar asigura monitorizarea concurenței pentru ca aceasta să fie una loială. Un buget majorat ar permite dezvoltarea sectoarelor de servicii care încă mai întâmpină dificultăți și ar asigura creșterea calității serviciilor și bunurilor ce se regăsesc pe piața unică”.

Maria Grapini  a cerut și creșterea gradului de inovare în cadrul întreprinderilor mici și mijlocii, printr-o altă mărire a suportului financiar, pentru a asigura o eliminare a blocajelor feroviare și îmbunătățirea tronsoanelor transfrontaliere. Infrastructura europeană trebuie inovată și dezvoltată, mai ales în zonele periferice și în Europa de Est pentru a avea o Uniune conectată, ceea ce necesită investiții majore, susține europarlamentarul român.

Cât privește inființarea Agenției Uniunii Europene pentru Căile Ferate, Maria Grapini a scris în amendament:  “Consider că este important ca bugetul propus de Comisie să fie mărit deoarece pentru o bună gestionare a Căilor ferate ale Uniunii este necesar ca Agenția să dispună de personal calificat care să fie remunerat adecvat. De asemenea cheltuielile administrative și cele destinate pentru îndeplinirea programului de lucru trebuie acoperite prin alocarea unui buget mai mare. Conectivitatea feroviară la nivel european și calitatea serviciilor feroviare depind foarte mult de sistemul de management al Agenției și modalitatea de funcționare a acesteia”.

„E un început bun și o zi pe măsură! Mă bucur să pot fi de folos consumatorilor români, IMM-urilor, transportatorilor, lupta mea nu se oprește aici, pentru că ne așteaptă o sesiune grea și complexă, în care trebuie să fim uniți pentru România. Misiunea mea o știți, lupt pentru un tratament egal și pentru drepturi egale ale românilor în Uniunea Europeană, asta voi face în următorii cinci ani, cu toată implicarea și forța. Doamne ajută!”, a transmis, de la Bruxelles, europarlamentarul Maria Grapini.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.