România, deficit uriaș de încasare a TVA
România a pierdut 29,299 miliarde lei (6,413 miliarde euro) în anul 2017 din neîncasarea unor venituri reprezentând taxa pe valoarea adaugată (TVA), potrivit unui studiu privind deficitul de încasare a TVA publicat joi de Comisia Europeană.
Conform sursei citate, România a înregistrat cel mai mare deficit de încasare a TVA la nivel naţional, 36% din veniturile din această taxă preconizate nefiind încasate în 2017. România este urmată de Grecia (34 %) şi Lituania (25 %). Cele mai mici deficite sunt în Suedia, Luxemburg şi Cipru, unde veniturile din TVA sunt deficitare în medie cu doar 1%. În termeni absoluţi, cel mai mare deficit de încasare a TVA, de 33,5 de miliarde euro, a fost înregistrat în Italia.
De asemenea, conform estimărilor Comisiei Europene, deficitul de încasare a TVA în România ar urma să se reducă în 2018 până la 32,5% de la 35,5% în 2017. De asemenea, tot potrivit estimărilor CE, veniturile din TVA în România vor creşte de la 53,229 miliarde lei în 2017 la 59,990 miliarde lei în 2018.
La nivelul blocului comunitar, ţările din UE au pierdut 137 de miliarde euro în 2017, prin neîncasarea unor venituri reprezentând taxa pe valoarea adaugată (TVA). Aşa-numitul „deficit de încasare a TVA”, diferenţa globală dintre veniturile din TVA preconizate şi suma efectiv colectată, a scăzut într-o anumita măsură în comparaţie cu anii precedenţi, însă continuă să fie foarte mare.
„Climatul economic favorabil şi unele dintre soluţiile de politică pe termen scurt puse în aplicare de UE au contribuit la reducerea deficitului de încasare a TVA în 2017. Cu toate acestea, pentru a realiza progrese semnificative, va fi necesar să se realizeze o reformă vastă a sistemului de TVA, pentru a-l face mai rezistent la fraude. Propunerile noastre de introducere a unui sistem de TVA definitiv şi favorabil întreprinderilor continuă să fie actuale. Statele membre nu îşi pot permite să rămână pasive, în condiţiile în care se pierd miliarde de euro ca urmare a fraudelor din caruselul TVA şi a inconsecvenţelor din sistem”, a declarat comisarul pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vamă, Pierre Moscovici.
Studiul Comisiei Europene arată că performanţele individuale ale statelor membre variază încă în mod semnificativ. Deficitul de încasare a TVA a scăzut în 25 de state membre (inclusiv în România) şi a crescut în trei. Malta (- 7 puncte procentuale), Polonia (- 6 puncte procentuale) şi Cipru (- 4 puncte procentuale) au înregistrat performanţe puternice, cu scăderi semnificative ale pierderilor de venituri din TVA. Alte şapte state membre – Slovenia, Italia, Luxemburg, Slovacia, Portugalia, Cehia şi Franţa – au avut şi ele rezultate solide, reducând deficitul de încasare a TVA cu peste 2 puncte procentuale.
Deficitul de încasare a TVA a crescut în mod considerabil în Grecia (2,6%) şi Letonia (1,9%) şi puţin în Germania (0,2%).