Coreea de Nord continuă provocările: Noi proiectile, trase în Marea Japoniei!

0

Coreea de Nord a tras marţi două noi ”proiectile”, la câteva ore după ce a propus Statelor Unite să reia la sfârşitul lui septembrie negocierile cu privire la programul său nuclear, aflate într-un punct mort din februarie, relatează AFP.

Coreea de Nord a tras marţi două noi ”proiectile”, la câteva ore după ce a propus Statelor Unite să reia la sfârşitul lui septembrie negocierile cu privire la programul său nuclear, aflate într-un punct mort din februarie, relatează AFP.

Cele două ”proiectile neidentificate” au fost lansate marţi în zori din regiunea Kaechon, în provincia Pyongan Sud, în centrul ţării, şi au parcurs aproximativ 330de kilometri către Marea Japoniei, a anunţat armata sud-coreeană. ”Îndemnăm Nordul să pună capăt acestor acte care exacerbează tensiunile în regiune”, au subliniat reprezentanţi ai Statului Major sud-coreean într-un comunicat.

Termenul ”proiectil” este folosit de obiecei de către armata sud-coreeană pentru a denumi rachete nord-coreene cu rază scurtă de acţiune. Washingtonul urmăreşte situaţia îndeaproape împreună cu aliaţii săi din regiune. Acest nou test de armament intervine la câteva ore după ce regimul nord-coreean a afirmat că este pregătit să reia negocierile cu Statele Unite.

Aceste negocieri se află într-un punct mort din februarie, când Donald Trump şi Kim Jong Un au eşuat să ajungă la un acord cu privire la ”denuclearizarea” nord-coreeană.

Întrebat de AFP, Departamentul de Stat american a dat asigurări că nu are nicio reuniune de anunţat în acest stadiu. Însă administraţia Trump şi-a multiplicat îndemnurile la o relansare a discuţiilor. ”Am spus clar Coreei de Nord că suntem pregătiţi să discutăm imediat ce ne vor face un semn”, a repetat emisarul american, propunând ”lansarea unui ciclu intensiv de negocieri”.

Cele două ţări au început un dialog inedit după întâlnirea istorică a lui Donald Trump cu Kim Jong Un în iunie 2018 în Singapore. Însă al doilea lor summit, în februarie, la Hanoi, s-a soldat cu un eşec. Trump a refuzat ferm să ridice sancţiunile în schimbul unui simplu început de dezarmare nucleară propus de dictatorul nord-coreean.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.