Liberalii vor vota la vedere împotriva remanierii guvernamentale

PNL a decis să voteze la vedere împotriva remanierii guvernamentale, a anunţat, marţi, liderul liberal Ludovic Orban, precizând că pentru ca remanierea să treacă de Parlament este necesară majoritatea absolută.

Ludovic Orban a amintit că în istoria postdecembristă au mai existat două astfel de voturi, la ambele fiind necesară majoritatea deputaţilor şi senatorilor, respectiv în 2007, în urma retragerii PDL din guvern şi în 2014, ca urmare a trecerii PNL în opoziţie, când Victor Ponta a solicitat votul Parlamentului.

Liderul PNL, Ludovic Orban, a precizat că s-a luat decizia ca toţi parlamentarii liberali să voteze la vedere împotriva remanierii care va fi propusă de Viorica Dăncilă.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, luni seară, după şedinţa Comitetului Executiv al PSD, că s-a discutat despre situaţia Guvernului şi s-a decis să se meargă pentru un vot în Parlament. ”Am spus de nenumărate ori că nu ne este teamă”, a afirmat Dăncilă.

Mai mult, Dăncilă consideră că alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului certifică faptul că PSD are în continuare majoritate în Parlament şi afirmă că social-democraţii au curaj şi încredere să vină la vot cu un nou guvern.

Ea a mai spus că PSD a ales să-l susţină pe Teodor Meleşcanu pentru şefia Senatului pentru a-şi reconfirma buna credinţă şi asumarea programului de guvernare cu care a pornit la drum în 2016.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.