Ipoteza şocantă în cazul Caracal. Fiul cel mare al lui Dincă, implicat în traficul de persoane!

0

Ipoteză uluitoare în cazul Caracal: fiul cel mare al criminalului ar fi fost în Casa Groazei în momentul în care Alexandra suna disperată la 112.

Surse din anchetă, citate de Romania TV, susţin că, în momentul în care Alexandra Măceşanu a sunat la 112, în casa lui Gheorghe Dincă s-ar fi aflat chiar fiul cel mare al acestuia.

Sursele citate mai spun că, în înregistrările de la numărul de urgenţă, se aud şi alte voci în afara de cea a fetei care anunţa cu disperare că a fost răpită, sechestrată şi violată.

Totodată, mai mulţi martori ar confirma faptul că în casa monstrului se făcea trafic de persoane.

Unul dintre fiii lui Gheorghe Dincă a fost denunțat la DIICOT pentru trafic de persoane, informeaza Romania TV. La dosar ar fi probe clare că Gheorghe Dincă a traficat fete împreună cu familia sa, precum și cu alți complici.

De altfel, şeful DIICOT declara în urmă cu câteva zile că cercetarea penală a fost extinsă şi pe numele Elenei Dincă, soția lui Gheorghe Dincă, pentru complicitate la omor, după sesizarea mamei Luizei Melencu, adolescent dispărută de acasă în luna aprilie.

„În data de 23 august 2019 s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem și pentru complicitate la omor urmare a sesizării formulate de mama victimei Melencu Luiza Mihaela în data de 22 august 2019 cu privire la o presupusă activitate infracțională a numitei Dincă Elena, soția inculpatului”, a spus Felix Bănilă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.