Maria Grapini: „UE nu trebuie împărțită în două zone, Euro și non-Euro!”

0

Marți, 17 septembrie, la Strasbourg, plenul Parlamentului European a avut o sesiune consistentă, în cadrul căreia s-a discutat și perspectiva Băncii Centrale Europene, în ecuația economică generală europeană.

Europarlamentarul Maria Grapini a intervenit în plen, solicitându-i deocamdată candidatului Christine Lagarde obiectivism.

Maria Grapini a invocat, concret, cazul României, apelând la statistica recentă, favorabilă țării noastre.

“Banca Centrală Europeană este importantă pentru dezvoltarea economică și stabilitatea monedei. Doamna Christine Lagarde a prezentat în cadrul Comisiei competențele pe care le are pentru acest post. Eu am criticat și mulți dintre noi am criticat BCE de multe ori, pe bună dreptate, din cauza politicilor pe care le-a avut. Cred că, dacă va primi votul Parlamentului, doamna Lagarde, are noi provocări. Provin dintr-o țară care nu este în zona Euro, cu toate acestea are a doua creștere economică din Uniunea Europeană și cred că managementul care trebuie făcut acum, ținând cont si de previziunile unor experti – că poate să vină o nouă criză financiară – este acela de a nu împărți UE în două zone, Euro și non-Euro. Trebuie să se gândească la sprijinirea celor mici, IMM-urile, respectiv la elaborarea de politici care să nu ducă la acea dobandă negativă pe care domnia sa și-a asumat-o!”, a declarat europarlamentarul Maria Grapini, în plenul PE de la Strasbourg.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.