Dăncilă aruncă „mănușa” Opoziția

Share:

Premierul Viorica Dăncilă face din nou apel, pe Facebook, la partidele de opoziție să semneze pactul prin care să se angajeze că nu vor tăia salariile și pensiile când vor ajunge la guvernare. În afară de Pro România, care este de acord cu semnarea pactului, celelalte partide au pus condiții.

„A mai trecut o zi fără vreun semn din partea partidelor de opoziție în ceea ce privește Pactul pentru bunăstarea românilor, încă o zi de indiferență și dispreț pentru ce ar trebui să fie o asumare fermă că vor continua măsurile pentru creșterea nivelului de trai. Orice partid care vrea să ajungă la guvernare cu bune intenții nu ar trebui să se teamă să semneze pactul. Și totuși, partidele din opoziție nu sunt în stare să își asume acest angajament de bun-simț, așa cum nu par a fi în stare să se înțeleagă nici măcar pe moțiunea de cenzură cu care ne tot amenință.

Așteptăm în continuare, împreună cu toți românii care nu mai vor să retrăiască perioada tăierilor și a austerității, să vedem pactul pentru bunăstare semnat înainte de toate aceste trocuri și negocieri politice. Iar dacă într-un final vor reuși să se înțeleagă, îi așteptăm de data aceasta la depunerea moțiunii și cu un program și o echipă guvernamentală”, a scris Viorica Dăncilă pe Facebook.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.