Gheorghe Dincă a ajuns, din nou, în arestul IPJ Olt

Gheorghe Dincă, inculpat pentru omor în cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu şi a Luizei Melencu, a fost readus marţi seara în arestul IPJ Olt, după cea de a doua zi de reconstituiri efectuate la Caracal şi în împrejurimi. După ce luni s-a făcut reconstituirea în cazul Alexandrei Măceşanu, astăzi Gheorghe Dincă le-a explicat anchetatorilor ce a făcut cu Luiza.

DIICOT a anunțat marți seară, într-un comunicat, care au fost activitățile pentru care a fost dus Gheorghe Dincă luni și marți la casa groazei din Caracal.

„În zilele de 16 şi 17.09.2019, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară delegați în cauză, pe baza materialului probator administrat până în prezent, au procedat la reconstituirea parțială a activităților ce reprezintă elementul material al infracțiunilor cercetate în cauza denumită generic “Caracal”.

Activitățile întreprinse au vizat indicarea de către inculpatul Dincă Gheorghe a principalelor momente sub aspectul racolării, răpirii, adăpostirii, violării și uciderii celor două victime, precum și modalitatea și mijloacele comiterii infracțiunii de profanare de cadavre, în raport de aceleași două victime.

În paralel cu aceste activități au fost efectuate audieri de martori la sediul Poliției Municipiului Caracal și s-a formulat propunere de prelungire a măsurii arestului preventiv față de inculpatul Dincă Gheorghe, pentru o perioadă de 30 de zile, către Tribunalul Olt”, se arată în comunicatul DIICOT.

Gheorghe Dincă a participat la reconstituire în cazul dispariţiei Luizei Melencu. El a fost dus la Caracal, pentru reconstituiri la domiciliul său, dar şi pe o stradă din municipiu, de unde ar fi luat-o pe Luiza „la ocazie” şi pe un drum din afara oraşului, unde ar fi aruncat telefonul fetei.

Reconstituirea a continuat la casa lui Dincă. În curtea casei acestuia, dintr-o maşină, o poliţistă având mâinile legate la spate cu o curea, a fost condusă în casă de suspect, care o ţinea de braţ. Ulterior, Gheorghe Dincă a ieşit din casă purtând în braţe un sac din plastic de culoare neagră în care se afla un manechin din material sintetic. El a pus apoi sacul pe umăr şi l-a cărat spre grădină, unde l-a ars, cum a susţinut că a procedat şi cu trupul Luizei Melencu.

Dincă s-a mai deplasat cu anchetatorii la marginea unei păduri situată la ieşire din Caracal, unde a dus un sac de plastic de culoare neagră, zona fiind aceeaşi în care au fost găsite oase umane şi cenuşă despre care suspectul a susţinut că ar fi fost ale fetei.

La Caracal, dar şi în alte zone în care s-a desfăşurat reconstituirea, au fost prezente mama Luizei Melencu, bunicul fetei şi rude ale adolescentei, care şi-au exprimat revolta şi au încercat de mai multe ori să treacă de forţele de ordine spre a ajunge la Dincă.

În timpul reconstituirii de la casa lui Dincă, mamei Luizei Melencu i s-a făcut rău, fiind ajutată de cei prezenţi şi apoi asistată de un echipaj medical.

La reconstituire a participat şi avocatul familiei Melencu, Tonel Pop.

Dincă a fost din nou huiduit de oamenii de pe stradă, de fiecare dată când a fost în afara locuinţei, aşa cum s-a întâmplat şi luni, când a participat la reconstituire în cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.