Investițiile străine, la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani

Viorica Dăncilă a anunţat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că investiţiile străine în ţara noastră au ajuns, în primele şapte luni ale anului, la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani, înregistrând totodată şi o creştere de peste 22 la sută faţă de perioada similară a anului trecut.

„Am convocat astăzi a doua şedinţa de guvern din această săptămână pentru a adopta proiectele pregătite deja de ministere, având în vedere că săptămâna viitoare, voi conduce delegaţia guvernamentală într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii. Vrem să ne asigurăm că lucrurile se derulează normal, că proiectele guvernamentale sunt puse în aplicare fără întârziere, dar în acelaşi timp acţionăm pentru stimularea şi atragerea investiţiilor”, a afirmat premierul, citat de news.ro.

Dăncilă a spus că în primele şapte luni din 2019 investiţiile străine în România au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani.

„Veştile din economie sunt foarte bune. În primele şapte luni ale anului investiţiile străine directe au înregistrat cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani şi o creştere cu 22,3 la sută faţă de perioada similară a anului trecut. De asemenea, România este pe locul trei în ierarhia ţărilor cu cele mai mari 500 de companii din Europa Centrală şi de Est. Aceste date ne arată că economia României este pe un trend ascendent, care trebuie susţinut şi încurajat de guvern, iar diplomaţia economică are aici un rol foarte important. România este o destinaţie de afaceri atractivă, oferă oportunităţi de investiţii şi forţă de muncă bine pregătită, a explicat Dăncilă.

Primul ministru a mai transmis că a semnat documentele cu omologul său din Polonia în mai multe domenii, printre care infrastructură, transpoturi şi fonduri europene.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.