Alarmant: Senatorii fac scut în fața Justiției în cazul Florian Bodog!
Senatul a respins luni, în plen, cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale în cazul fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual într-un dosar legat de modul în care a angajat o consilieră în perioada mandatului.
Votul a fost secret cu bile, în favoarea cererii pronunţându-se 30 de senatori, 82 au votat împotrivă şi patru s-au abţinut.
Înainte de vot, Florian Bodog le-a cerut senatorilor să voteze așa cum le dictează conștiința în cazul său.
„Niciodată în activitatea mea nu am săvârșit nici o faptă de corupție, nici o faptă ilegală, toată știința de carte am încercat să o pun în slujba poporului român, vă cer să votați așa cum vă dictează conștiința, așa e normal. Eu spun despre mine că sunt un om politic integru, am două fete care sunt studente și cărora nu le este rușine de tatăl lor. Am semnat contracte de sute de milioane de euro, toate procedurile de achiziție națională au fost coordonate personal de mine. Mi-am asumat întreaga răspundere. Nu s-a putut reține în sarcina mea nici o faptă de corupție deși am avut o supraveghere atentă a DNA-ului. Sunt victima unei răzbunări pentru că am îndepărtat din minister o funcționară care este singura audiată în acest dosar în afară de personalul meu din cabinetul parlamentar. DNA de-a lungul timpului a efectuat mai multe cercetări la adresa mea, dar toate cercetările au fost clasate”, a fost mesajul transmis de Florian Bodog către colegii din Senat înaintea votului privind solicitarea DNA.
Liberalii au cerut ca Senatul să nu se transforme într-o sală de judecată.
„Ne cereți să fim o curte de judecată și astfel să împiedicăm începerea și realizarea unor acte prealabile de urmărire penală. PNL va vota deschis ca un coleg senator, care este chemat să răspundă în fața legii pentru fapte pretinse a fi făcute în timpul mandatului de ministru, să poate ajunge în fața organelor de urmărire penală. Vă rog, nu transformați imunitatea funcțională a unui fost ministru să îl apărați să îl puneți mai presus de lege”, a spus Iuliana Scântei, senator PSD.
Și USR a votat pentru încuviințarea solicitării DNA.
Pe 4 iulie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a solicitat Senatului să formuleze cererea de urmărire penală faţă de fostul ministru al Sănătăţii, Florian Bodog, în prezent senator PSD.
Cererea a fost făcută cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată şi fals intelectual, în formă continuată, în exerciţiul funcţiei de membru al Guvernului României în perioada ianuarie 2017 – ianuarie 2018, a anunţat Ministerul Public.
Totodată, DNA a anunţat că desfăşoară o investigaţie care vizează suspiciuni de săvârşire a unor fapte asimilate infracţiunilor de corupţie privind împrejurarea că un membru al guvernului a făcut demersuri pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni, fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului.