Noi teste ADN în cazul Luizei Melencu

Procurorii DIICOT vor să fie efectuate noi teste ADN în cazul Luizei Melencu. Anchetatorii ar putea apela la un institut din străinătate pentru efectuarea expertizei ADN în cazul Luizei Melencu, după ce INML nu a reuşit să stabilească ale cui sunt fragmentele osoase găsite la liziera unei păduri de lângă Caracal, potrivit Romania TV. Deşi familia Luizei se opune acum prelevării de noi probe, legea permite DIICOT să le cerea ori de câte ori consideră că este nevoie.

Săptămâna trecută, legiştii au trimis la DIICOT raportul final privind expertiza antropologică a fragmentelor osoase descoperite la liziera unei păduri din Caracal, unde Gheorghe Dincă susţine că a aruncat rămăşiţele Luizei Melencu, şi au precizat că acestea aparţinând unei fete de 15-19 ani. Specialiştii menţionau că este vorba despre o altă persoană decât Alexandra Măceşanu.

În aceste condiţii, procurorii DIICOT ar vrea să facă o expertiză ADN în străinătate. De aceea, anchetatorii aşteptaţi să ajungă marţi la locuinţa familiei Luizei Melencu pentru a preleva probe biologice de la mama Luizei Melencu, pentru efectuarea unei noi expertize judiciare genetice. De acestă dată, anchetatorii a luat un mandat de la un judecător de la Tribunalul Bucureşti, după ce mama Luizei Melencu a refuzat luni, la sfatul avocatului, prelevarea de probe biologice. Rudele fetei se tem să nu fie plantate în locuinţa lui Gheorghe Dincă şi astfel cazul să se închidă.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.