Personalul medical s-ar putea pensiona mai repede

Share:

Medicii şi personalul medical s-ar putea pensiona mai repede, la cerere şi fără penalităţi, însă nu vor avea voie să lucreze în paralel într-un spital de stat, potrivit unui proiect de lege iniţiat de Florin Buicu, deputat PSD.

Senatorii dezbat o inițiativă legislativă importantă, de modificare la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice care prevede acordarea dreptului de pensionare la cerere, fără penalități, unei anumite categorii de români şi anume personalului medico-sanitar care a efectuat gărzi.

În document se menţionează „importanţa protejării actului medical şi a pacientului, în contextul în care problem securităţii şi sănătăţii în muncă pentru personalul medico-sanitar se impune tot mai mult în ultimii ani, actualitatea fiind determinată de numărul mare de factori de risc în activitatea cadrelor medicale, care favorizează apariţia timpurie a unor boli profesionale în rândul personalului, chiar a deceselor”. Astfel, este menţionat gradul înalt de uzură fizică şi psihică a cadrelor medicale care fac gărzi în special, pe diferite specialităţi medicale şi chirurgicale, la care se adaugă activităţile suplimentare obligatorii în sistemul de sănătate pentru asigurarea continuităţii actului medical. În consecinţă, iniţiatorul modificării legislative propune introducerea paragrafului 52, la grupe de muncă, referitor la „activitatea desfășurată de către categoriile de personal medico-sanitar, inclusiv persoanele care efectuează gărzi peste programul normal de lucru, stabilite prin hotărâre de guvern, la propunerea Ministerului Sănătății”.

Propunerea legislativă este în dezbatere la Senat, care este prima cameră sesizată. În cazul în care legea va fi adoptată și de Camera Deputaților, Ministerul Sănătății va emite un ordin prin care va nominaliza categoriile care vor beneficia de noile măsuri.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.