Comisia Juridică a PE nu o vrea comisar european pe Rovana Plumb
Rovana Plumb, nominalizată pentru postul de comisar european pentru Transporturi, a fost respinsă joi de Comisia Juridică a Parlamentului European. Votul negativ a venit după suspiciunile ridicate de neclarităţile din declaraţia de avere depusă la Parlamentul European, din care lipseau nişte împrumuturi de aproape un milion de euro, bani declaraţi în ţară.
Rovana Plumb nu poate ocupa postul de comisar european din cauza unui conflict de interese generat de împrumutul de 800.000 de lei pentru campania electorală, a decis Comisia Juridică din PE. Eurodeputatul Siegfried Mureşan afirmă că Comisia JURI va înainta o scrisoare Comisiei Europene în care va prezenta acest confict de interese.
„Cea mai nouă informație în cazul Rovanei Plumb:
Va fi trimisă din partea Comisiei Juridice a Parlamentului European o scrisoare Comisiei Europene prin care va fi informată că există un conflict de interese cu privire la împrumutul de 800.000 de lei al Rovanei Plumb de la doamna Elena Loghin. Din acest motiv doamna Rovana Plumb nu își poate asuma funcția de comisar european.
Această decizie finală a fost luată cu 20 de voturi pentru, zero voturi împotrivă”, a anunţat eurodeptatul Siegfried Mureşan.