Enel susține proiectul „Bucureștiul pregătit” cu 30.000 de euro
Companiile parte din grupul Enel din Muntenia (E-Distribuție Muntenia și Enel Energie Muntenia) sprijină, începând cu anul acesta, proiectul „Bucureștiul Pregătit” al Fundației Comunitare București. „Bucureștiul Pregătit” finanțează proiecte care își propun să minimizeze impactul unui cutremur sau al unui dezastru major, prin informare, educare și dezvoltarea de sisteme de suport în comunitate.
În urma încheierii parteneriatului, companiile parte din grupul Enel din Muntenia (E-Distribuție Muntenia și Enel Energie Muntenia) susțin cu 30.000 de euro proiectul Bucureștiul Pregătit, la care s-au mai alăturat și alte companii.
”În cazul producerii unor fenomene meteorologice majore, companiile de distribuție a energiei electrice din România ale grupului Enel se află în prima linie de intervenție pentru remedierea avariilor și reluarea alimentării cu energie electrică. Știm cât de importantă este pregătirea în cazul unor situații extreme și de aceea ne dorim să susținem inițiativele, așa cum este și Bucureștiul Pregătit, care informează și pregătesc populația despre cum ar trebui să se comporte în cazul unui cutremur sau a altui dezastru major”, a declarat Alessio Menegazzo, Sustainability and Institutional Affairs Director în cadrul Enel România.
Programul „Bucureștiul Pregătit” a apărut ca răspuns la rezultatele primului exercițiu național major din ultimii 30 de ani, care a simulat un cutremur de 7,5 grade Richter. Proiecțiile efectuate în cadrul exercițiului arată că, în urma unui seism de o asememena magnitudine, 50.000 de persoane vor rămâne fără casă, 55.000 de locuințe nu vor mai fi alimentate cu apă curentă, iar 48.000 dintre ele vor rămâne fără electricitate. Cu sute de clădiri istorice încadrate în clasa I de risc seismic, Bucureștiul este cel mai vulnerabil oraș din România în eventualitatea producerii unui cutremur puternic.
Enel și companiile sale din România au derulat, de la începerea activității în țară, în anul 2005, proiecte de investiții în valoare totală de aproape 4 miliarde de euro, cea mai mare parte în operațiunile de distribuție, precum si în activele de producție de energie din surse regenerabile. Programul de modernizare a urmărit îmbunătățirea calității serviciului de distribuție de electricitate, creșterea confortului clienților, modernizarea reţelei și implementarea pe plan local a standardelor de calitate și mediu ale grupului Enel.
Enel este o companie energetică multinațională, unul dintre liderii integrați pe piețele globale de electricitate, gaze naturale și energii din surse regenerabile. Enel este una dintre cele mai mari companii de utilități din Europa după capitalizarea de piață și una dintre primele companii de electricitate de pe continent în ceea ce privește capacitatea instalată și EBITDA raportat. Grupul Enel activează în peste 30 de țări din lume, având o capacitate instalată netă de producție de energie de circa 89 GW. Enel distribuie electricitate printr-o rețea de peste 2,2 milioane de kilometri, are circa 73 de milioane de clienți casnici și companii în toată lumea, care reprezintă cea mai mare bază de clienți comparativ cu firmele europene din domeniu. Divizia de energii regenerabile Enel Green Power operează unități de producție cu o capacitate instalată de 43 GW din surse eoliene, solare, geo-termale și hidro în Europa, cele două Americi, Africa, Asia și Australia.
Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, dar și al producției de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piața din România din 2005. Enel are aproximativ 3.100 de angajați în România și oferă servicii unui număr de 3 milioane de clienți. Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, a siguranței și performanței rețelelor și implementarea pe plan local a standardelor de mediu ale grupului Enel.
Fundația Comunitară București pune împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă pentru a dezvolta comunități în care să ne simțim ca acasă. Construiește mecanisme de donație, fonduri de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș. În 8 ani, a finanțat peste 420 de proiecte și burse din București și Ilfov, cu 1,5 milioane de euro. Fundația Comunitară București este parte dintr-o mișcare națională, alături de alte 16 fundații comunitare din țară. Pentru mai multe detalii, vizitați www.fundatiacomunitarabucuresti.ro.