În Veranda Mall se deschide o nouă librărie Cărturești

0

Librăria din Veranda Mall își propune să fie un loc de întâlnire pentru comunitatea de cititori din zona Obor, un spațiu pentru timpul liber petrecut aproape de casă.

Deschiderea este sărbătorită cu daruri: primii 500 de clienți vor primi în librărie un magnet Cărturești în ediție limitată, cu mesajul „În această casă se citește”.

Noul Cărturești măsoară 310mp și găzduiește pe rafturi peste 18.000 de titluri de carte, muzică și film, dar și o selecție specială de ceaiuri, accesorii, jocuri și jucării, papetărie și decorațiuni. În configurarea ofertei din Cărturești Veranda s-a pus accentul pe branduri adresate atât comunităților creative cât și familiilor urbane: Moleskine, Lomography, Xoopar, Kikkerland, Puckator, Skull Candy, Jellycat, Mudpuppy și multe altele.

Amenajarea librăriei este semnată de biroul de arhitectură Square One, care a realizat și conceptul altor spații Cărturești din București, Constanța, Brașov sau Iași. Și în acest caz, accentul a fost pus pe crearea unui spațiu prietenos de interacțiune cu cartea și obiectele culturale.

Prin deschiderea din Veranda Mall Cărturești promovează includerea în programul micilor și marilor cititori lectura și timpul petrecut împreună în librărie.

“Prin venirea librăriei Cărturești în Veranda Mall, dorim să le oferim clienților noștri alternative interesante și educative de petrecere a timpului liber. Suntem preocupați și lucrăm în mod constant la dorințele și nevoile reale ale clienților din proximitate, și ne dorim ca prin întregul proces de extindere Veranda Mall să devină una dintre cele mai atractive destinații ale cartierului, cu un mix complet de chiriași și de activități, de la shopping până la cele mai variate modalități de petrecere a timpului liber”, a declarat Ofelia Iancu – Leasing Director, Veranda Mall.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.