Liberalul Dumitru Oprea, despre necesarul de investiții în infrastructura culturală
Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale detalii despre stadiul în care se află programul de analiză a investiţiilor necesare în infrastuctura culturală.
“Având în vedere starea deplorabilă în care se află infrastructura culturală din România, PSD și-a asumat, prin programul de guvernare, lansarea unui program de analiză a investițiilor necesare pentru muzee, teatre, biblioteci, săli de spectacole, galerii, sedii ale uniunilor de creație ş.a.”, a declarat parlamentarul PNL, Dumitru Oprea.
În acest context, deputatul Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale informații privind problemele de infrastructură culturală depistate în urma analizelor efectuate, precum și soluțiile posibile, respectiv fondurile necesare. De asemenea, s-a cerut lista problemelor de infrastructură culturală identificate în județul Iași”.