Pro România va vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă

0

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a dezvăluit cum va vota moţiunea de cenzură care va fi depusă de opoziţie împotriva Guvernului Dăncilă.

Pro Romania va vota moţiunea de cenzură, a anunţat Victor Ponta la Romania TV. „Eu am fost înclinat să nu votez moţiunea de cenzură. Chiar dacă nu îmi place de doamna Dăncilă, nu am vrut să dau jos un guvern PSD. I-am cerut doamnei prim-ministru să vină în Parlamentu cu un nou Guvern, pentru restructurare. Mie mi-a spus că vine la 1 septembrie, cu guvern nou, cu program de guvernare. Dar mâine poimâine e 1 octombrie. Sigur, intervine acum moţiunea de cenzură pe care o voi vota în speranţa că vine un Guvern mai bun”, a spus Victor Ponta la România TV.

Președintele PRO România, Victor Ponta, a anunțat că dacă guvernul este demis, partidul lui va face parte din noua echipă guvernamentală doar dacă se aliază PSD, ALDE și PRO ROMÂNIA.

Legat de şansele de a trece această moţiune de cenzură, Victor Ponta a spus că, momentan, voturile sunt la limită.

Fostul premier Victor Ponta a explicat, într-un interviu acordat postului România TV, ce aşteptări are de la candidaţii la alegerile prezidenţiale din acest an, la nivel de discurs. „Noi acum, când vorbim, nu avem un stat român funcţional. Fiecare se descurcă cum poate. Trebuie să mă gândesc, poate, că în seara asta nu îmi mai ajunge copilul acasă. Pentru că statul pe care îl plătim, cu impozite, taxe din pensii, salarii, ne apără. Asta e problema numărul 1.

Începe campania electorală. Eu nu candidez, dar aş dori să văd candidaţii vorbind despre siguranţa personală, pentru că ne priveşte pe toţi, indiferent de vârstă şi statut social”, a explicat Victor Ponta.

Victor Ponta avertizează că de la anul este foarte probabil ca statul român să nu mai poată majora pensiile, pentru că nu sunt bani.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.