Dan Nica, noua propunere PSD pentru postul de comisar european pentru Transporturi
Dan Nica este propunerea PSD pentru funcţia de comisar european pentru Transporturi, potrivit unor surse social-democrat citate de Romania TV. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi în CEx PSD, informează sursa citată.
Rovana Plumb a fost respinsă definitiv de Comisia JURI, alături de comisarul propus de Ungaria, Laszlo Trocsanyi.
„DECIZIA FINALĂ a Comisiei Juridice a Parlamentului European este că Rovana Plumb și candidatul maghiar, Laszlo Trocsanyi nu pot fi comisari europeni. Decizia în cazul Rovanei Plumb s-a luat cu 13 voturi pentru și 7 voturi împotrivă.
JURI va trimite o scrisoare președintelui Parlamentului European prin care informează că cei doi nu pot deveni membri ai Comisiei Europene.
Fără avizul pozitiv al Comisiei Juridice nici măcar audierea în Comisia de specialitate nu poate avea loc.
România trebuie să facă o nouă nominalizare.
Avem nevoie de un comisar al României, nu de un comisar al PSD și al Vioricăi Dăncilă”, a anunţat europarlamentarul Siegfried Mureşan.
În aceeaşi zi, președintele Klaus Iohannis i-a trimis o scrisoare premierului Viorica Dăncilă, în care o invită miercuri la consultări, pe tema nominalizării persoanei pentru funcția de membru al Comisiei Europene.