Temperaturi cu până la 15 grade mai scăzute în octombrie

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat prognoza pentru luna octombrie. Potrivit meteorologilor, la început de octombrie se anunţă temperaturi mai mari decât normalul acestei perioade, dar şi ploi. Spre finalul lui Brumărel, valorile termice sunt în scădere.

Săptămâna 30.09.2019 – 07.10.2019
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest temperaturile se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă.

Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile intracarpatice și la munte. Excepție va face sud-vestul teritoriului, unde cantitățile de precipitații vor fi local deficitare.

Săptămâna 07.10.2019 – 14.10.2019
Temperatura medie a aerului va avea valori ce se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi excedentare în regiunile vestice, centrale, dar mai ales în zona Carpaților Meridionali, iar în restul țării vor fi în general apropiate de cele normale ale perioadei.

Săptămâna 14.10.2019 – 21.10.2019
Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile.
Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cele normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 21.10.2019 – 28.10.2019
Valorile termice se vor situa în jurul celor specifce pentru această perioadă, în toate regiunile.
Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi în general deficitare în jumătatea vestică a țării, iar în rest se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.