Medicamentul care favorizează cancerul

0

Un medicament care conține ranitidină este suspectat că ar putea produce cancer și a fost retras dintr-un mare lanț de farmacii din SUA. Operațiunea este una de amploare, la nivel mondial, iar Canada și Franța au retras deja de la vânzare medicamentele pe bază de ranitidină.

Medicii au sfătuit pacienţii să nu o mai folosească, dar, totuşi, să nu întrerupă brusc tratamentul și să o înlocuiască cu altceva,

Ranitidina este un medicament folosit pentru arsurile gastrice și ulcere stomacale şi se eliberează în farmacii atât pe bază de reţetă, cât şi la liber.

La 13 septembrie, atât Agenția pentru Alimente și Medicamente (FDA) din Statele Unite, cât și Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) și-au făcut publice deciziile de a reevalua prezența N-nitrosodimetilaminei în medicamententele care conțin ranitidină.

Această substanță, cunoscută și sub denumirea de dimetilnitrosamină, este suspectată, pe baza unor studii făcute pe animale, că ar putea fi un carcinogen uman (o substanță care poate produce cancer). Substanța este prezentă însă și în apă și alimente, inclusiv în carne, produse lactate și legume, dar nu este dăunătoare atunci când e vorba de cantități foarte mici.

Pe de altă parte, un studiu făcut public în februarie 2019 avertiza că medicamentele împotriva acidităţii gastrice reduc eficacitatea anumitor tratamente pentru cancer, până în punctul reducerii duratei de supravieţuire a pacienţilor care iau aceste medicamente.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.