Tăriceanu crede că moțiunea de cenzură va trece cu peste 240 de voturi
Călin Popescu Tăriceanu este convins că Guvernul Dăncilă va pica. Liderul ALDE spune că potrivit unor calcule,”vor fi bine peste 240 de voturi pentru moţiune, deci pentru căderea Guvernului”.
„Ce s-a întâmplat astăzi este o dovadă simplă, tangibilă, concretă, că într-adevăr, aşa cum spunea şi unul din liderii PSD-ului, şi-au pierdut majoritatea şi acest lucru s-a demonstrat la vot. Nu mai e nimic de comentat în plus. Eu am nişte colegi care au făcut calcule pe baza listelor de prezenţă şi de vot, pentru că s-au cerut la finalul şedinţei de astăzi, şi calculele indică că la moţiune vor fi bine peste 240 de voturi pentru moţiune, deci pentru căderea Guvernului”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu miercuri seară, la Digi 24, potrivit News.ro.
„Au fost unele mici defecţiuni şi în partea cealaltă. Lipsa lui Barna, şi la alte formaţiuni, inclusiv la noi. Nu pot să nu recunosc lucrul acesta, dar cu toate astea, votul este cel pe care l-am văzut şi tendinţa mie mi se pare clară. Astăzi a fost evident o greşeală de apreciere a preşedintelui de şedinţă, a lui Florin Iordache, care nu şi-a dat seama care mai sunt raporturile de forţă şi a insistat în a impune programul pe care îl ştiţi, urma astăzi citirea moţiunii de cenzură şi sâmbătă votul”, a spus el.
Tăriceanu a spus că trebuie schiţate principalele direcţii pe care să meargă viitorul Guvern. Acesta nu ştie care este varianta de premier şi precizează că nu este adeptul soluţiilor tehnocrate, întrucât tehnocraţii nu îşi asumă responsabilitatea.
„Astăzi, de exemplu, la Senat s-a cumpărat un vot. Cu cât? Cu un post de secretar general adjunct al Senatului. Ştiu sigur, pentru că s-a votat în plen şi am urmărit ce se întâmplă la votul dat după-amiază”, a susţinut Tăriceanu.
Tăriceanu a spus că a avut o discuţe cu conducerea PNL, în care chiar au arătat o schiţă a principalelor direcţii pe care le au în vedere, „unele sunt potrivite, altele mai necesită anumite discuţii şi ajustări”.
Tăriceanu a adăugat că au loc discuţii pentru că de asta va depinde viitorul Guvern.
Referitor la ideea de alegeri anticipate, Tăriceanu a spus că are totuşi o experienţă în Parlament.
„Ştim bine că în 30 de ani nu s-au organizat alegeri anticipate, dintr-un motiv pe care îl cunoaştem, până la urmă, parlamentarii nu vor să-şi piardă mandatul înainte de termen. Nu există la nivelul parlamentarilor o astfel de intenţie”, a explicat Tăriceanu.
Tăriceanu a spus că PNL trebuie sa se gândească, dar „primul care trebuie sa se gândească foarte bine este preşedintele, pentru că el desemnează premierul, dar sigur că nici preşedintele nu trebuie să scoată din pălărie un fel de iepuraş. Preşedintele la aceste consultări trebuie să vadă în primul rând dacă există posibilitatea şi cine are posibilitatea să facă o majoritate care să susţină propunerea”.
„PNL pare că este în postura în care poate şi trebuie să vină cu această propunere”, a mai spus Tăriceanu.