Criminalul Gheorghe Dincă, supus expertizei psihiatrice

0

Gheorghe Dincă a fost dus, marţi dimineaţă, la INML. După aproape trei luni de la tragedia din Caracal şi mai multe amânări, lui Gheoghe Dincă i se va face expertiza psihiatrică.

Specialiștii urmează să stabilească dacă Gheorghe Dincă a avut sau nu discernământ când a comis crimele al căror autor a mărturisit că este.

La începutul lunii Gheorghe Dincă a fost mutat la Spitalul Penitenciar Jilava, după ce magistraţii Tribunalului Olt au prelungit mandatul de arestare până pe data de 24 octombrie.

Gheorghe Dincă le-a spus că le-a ucis pe Luiza Melencu, adolescenta de 18 ani dispărută în luna aprilie, şi Alexandra Măceşanu, fata de 15 ani dispărută în luna iulie. Bărbatul susţine că le-a răpit, le-a sechestrat şi le-a ucis, trupurile fiind arse într-un butoi metalic din curtea sa.

Anchetatorii au găsit, în butoiul invocat, cenuşă, fragmente de oase şi dinţi, iar analizele efectuate de Institutul de Medicină Legală Bucureşti au arătat că, în proporţie de 99,93%, acestea aparţin Alexandrei Măceşanu.

De asemenea, anchetatorii au găsit, la indicaţiile lui Dincă, la liziera unei păduri din Caracal, în saci, cenuşă şi resturi de oase, însă analizele legiştilor nu au putut stabili dacă acestea aparţin Luizei Melencu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.