Mario Iorgulescu ar putea scăpa de închisoare
Mario Iorgulescu a provocat, pe 8 septembrie, un accident grav pe Șoseaua Chitilei. Fiul șefului LPF, Gino Iorgulescu, a pierdut controlul mașinii sale, un Aston Martin DBS, și a intrat pe contrasens, lovind un alt autoturism, în care se afla Dany Vicol, un bărbat de 34 de ani care a decedat pe loc.
Mario Iorgulescu se afla sub influența alcoolului și al altor substanțe interzise, conform analizelor efectuate de INML. Poliţiştii au deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Mai mult, la scurt timp și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 a făcut publice datele de la Institutul Național de Medicină Legală în legătură cu rezultatul analizelor de laborator. Concret, fiul şefului LPF Gino Iorgulescu a avut în momentul accidentului o alcoolemie de 1,96 g/l alcool pur în sânge și a fost depistat pozitiv la cocaină.
Mario Iorgulescu a fost internat în stare gravă la Spitalul Elias din Buccureşti, dar a fost transferat, pe 20 septembrie, la o clinică din Italia, după ce un procuror care i-a adus la cunoștință faptul că este urmărit penal.
„La data de 19 septembrie 2019, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul Iorgulescu Gino-Mario sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, s-a menționat într-un comunicat oficial al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Acuzat de ucidere din culpă şi de conducere sub influenţa drogurilor şi alcoolului, Mario Iorgulescu riscă pușcăria după ce a ucis un om. Pedeapsa ar fi între opt luni și șase ani, dar există și șansa ca un judecător să suspende executarea în ani de închisoare, cu condiţia ca pedeapsa să nu depăşească trei ani de detenţie.
Pe de altă parte, senatorul Robert Cazanciuc a făcut deja o propunere legislativă conform căriea suspendarea executării pedepsei în astfel de cazuri să fie interzisă. Astfel,dacă proiectul de lege va fi adoptat de Parlament, şoferii care au provocat accidente mortale în timp ce conduceau nu vor mai beneficia de suspendarea pedepsei.