Maria Grapini a trecut, din nou, puntea româno-română, la Cărpineni
Europarlamentarul Maria Grapini are o relație specială cu mediul academic, artistic, educațional și cultural din Republica Moldova, și asta de mai bine de două decenii. În mandatul trecut, s-a remarcat drept susținător important al unui concurs de istorie și literatură, de la Cărpineni, numit Moștenire, în noul mandat, Maria Grapini continuă să-și ofere deschiderea și sprijinul pentru buna organizare a evenimentului major din Republica Moldova.
Duminică, 13 octombrie, europarlamentarul a pășit din nou pe puntea româno-română, drept invitat de onoare, printre oamenii din Cărpineni, care o așteaptă, ediție de ediție, cu nerăbdare. Concursul Moștenire a ajuns la ediția a 26-a și a strâns copii și tineri avizi de românism din întreaga Moldovă.
Concursul poartă numele lui Ștefan Holban, care a fost membru în Sfatul Țării și votant al Marii Uniri din 1918. Este inițiat de fiul acestuia, Eugen Holban, fiind evident un proiect de suflet și simțire românească. Organizatorul concursului este Asociația Alianța pentru sprijinirea Basarabiei, cu sediul la Paris, condusă de Gheorghe Furdui, strănepotul lui Stefan Holban. El este destinat elevilor pe care îi îndeamnă să cunoască adevărul istoric, să-și dezvolte dragostea de patrie și de neam, să studieze serios și complex limba și literatura română. Prestația tinerilor participanți este apreciată, an de an, pentru că au talent, dăruire, iubire autentică de neam românesc.
Maria Grapini este, fără doar și poate, prietenul românilor din Republica Moldova, reperul care-i ajută să știe că nu sunt singuri, vreodată, după cum a precizat unul dintre oamenii de cultură, sosiți la Cărpineni. De altfel, europarlamentarul a primit, în primăvara acestui an, titlul de Cetățean de Onoare al comunei Cărpineni.
Întâlnirea de duminică a fost una caldă și emoționantă. Maria Grapini s-a declarat “copleșită de ospitalitate”, a primit diplome de recunoaștere a implicării morale și financiare în numeroase evenimente de cultură, a fost ca acasă, printre rude și prieteni speciali.
În cadrul concursului, Maria Grapini a acordat premii la secțiunea istorie și literatură, le-a vorbit elevilor talentați despre tot ceea ce avem, împreună, mai sfânt: limbă, suflet, tradiție, cultură, românism.
“Sunt mândră că i-am premiat pe cei mai buni elevi, de la gimnaziul Dumitru Cretu și liceul Ștefan Holban, că le-am oferit, sper din tot sufletul, un start frumos de toamnă și de școală, pe lângă premiile clasice, mențiuni și cărți, care au ajuns în posesia tuturor participantilor la concurs. Am reîntâlnit copii și tineri extraordinari, cu rădăcini adânci, cu iubire de tradiții și de țară!”, a transmis de la Chișinău europarlamentarul Maria Grapini.