Arlecchino și pierdutele iubiri, în cadrul Festivalului Național de Teatru
Teatrul EXCELSIOR prezintă miercuri, 23 octombrie, ora 17:00, în cadrul Festivalului Național de Teatru (FNT), spectacolul Arlecchino și pierdutele iubiri, după o canava de Flaminio Scala, regia Enrico Bonavera.
Spectacolul Arlecchino și pierdutele iubiri propune publicului o experiență intens ludică ce revitalizează Commedia dell’Arte, fascinantul gen teatral italian născut în secolul al XVI-lea, care a adus expresivitatea actorului la rang de virtuozitate. Este un spectacol care, prin formula tematică și stilistică pe care o propune, surprinde însăși esența artei teatrale, rimând, totodată, cu motto-ul ediției din acest an a FNT: Teatrul, clipa magică a Istoriei.
Enrico Bonavera: „Redescoperirea Commediei dell’Arte – sau a celei pe care ne-o imaginăm noi că ar fi – și propunerea ei publicului contemporan se naște din necesitatea unui teatru imediat, fizic, care să îi poată vorbi spectatorului într-un mod simplu și amuzant. (…) Vechea poveste a lui Romeo și a Julietei sale este revizitată prin măștile și personajele Commediei dell’Arte. Rezultatul? Echivocuri, fantasme, spirite imaginare și reale, într-o furtună de farse, încurcături și emoții.”
Adrian Găzdaru, Managerul Teatrului EXCELSIOR: „Ne onorează faptul că un spectacol al Teatrului EXCELSIOR a fost selecționat, din nou, într-un festival de o asemenea anvergură și cu o tradiție impresionantă. Consider că participarea instituției noastre la Festivalul Național de Teatru este o recunoaștere valoroasă atât a calității spectacolelor pe care le propunem publicului, cât și a talentului trupei de actori a Teatrului EXCELSIOR. În peisajul cultural-artistic al României și nu numai, ne dorim să ne păstrăm curajul de a realiza spectacole și proiecte care surprind plăcut publicul și care transmit tuturor creatorilor și realizatorilor din domeniul cultural că, acolo unde există determinare și spirit de echipă, și cele mai îndrăznețe idei se împlinesc. Vă așteptăm pe toți la Festivalul Național de Teatru, nu numai la spectacolele instituției noastre. Să ne bucurăm împreună de clipele magice pe care le prilejuiește Teatrul!”
Din distribuția spectacolului fac parte: Aida Avieriței, Loredana Cosovanu, Oana Predescu, Radu Micu, Mircea Alexandru Băluță, Ovidiu Ușvat, Dan Clucinschi, Ion Bechet,
Ana Udroiu, Mihai Mitrea și Raluca Botez.
Detalii, pe website-ul FNT: https://fnt.ro/2019/arlecchino-si-pierdutele-iubiri-de-enrico-bonavera/.
Biletele pot fi achiziționate online: https://www.mystage.ro/spectacole/arlecchino-si-pierdutele-iubiri-1929.
Tot în cadrul FNT, Teatrul EXCELSIOR va găzdui, luni 21 octombrie, ora 18:00, la Sala
„Ion Lucian”, spectacolul Istorie la persoana I, o creație colectivă coordonată de teatrologul
Oltița Cîntec, ce „urmărește o recitire teatrală a raporturilor dintre istoria «mică», cea a fiecăruia dintre noi, și istoria «mare», cea oficială, a istoriografilor. (…) Spectacolul este rezultatul unui amplu proces de documentare și creație, care reflectă modul de a participa în real-time la istoria timpului nostru la care suntem conectați online”, declară Oltița Cîntec, coordonatorul proiectului. Detalii, pe website-ul FNT, https://fnt.ro/2019/istorie-la-persoana-creatie-colectiva-coordonata-de-oltita-cintec/. Biletele pot fi achiziționate accesând linkul https://www.mystage.ro/spectacole/istorie-la-persoana-i-1919.
Festivalul Național de Teatru este una dintre cele mai ample manifestări ale lumii culturale autohtone. Aflat la cea de a 29-a ediție, FNT aduce și anul acesta în Capitală, între 18 şi 27 octombrie 2019, producţii teatrale naționale și internaţionale de prestigiu, în buna tradiţie iniţiată în 2006 de criticul Marina Constantinescu, Directorul Festivalului, de a prezenta mari spectacole ale lumii la Bucureşti.