În premieră la TNB, Tania Popa este FIGURANTA (!?)
Solară şi impetuoasă încă de la debut, din anii studenţiei, pe când juca deja în trei teatre profesioniste din Bucureşti, vreme la care Horea Popescu, binecunoscut regizor, îi încredinţase rolul principal din spectacolul „Ondine”, partener de scenă fiindu-i Adrian Pintea, Tania Popa n-a ştiut niciodată ce înseamnă eşecul sau aşteptarea ocaziei norocoase. A provocat şi a fost provocată să ajungă un nume îndrăgit de public. Angajată imediat după facultate la Teatrul Naţional din Bucureşti, şansa i-a surâs cu fiecare rol încredinţat aici, în răstimp de două decenii şi jumătate, de regizori de top.
În această toamnă, Tania Popa are ambiţia să-şi surprindă spectatorii în ipostaza de regizor. Şi nu oricum, ci printr-un dublu debut regizoral. Unul dintre spectacole va avea premiera chiar la TNB, pe 3 noiembrie, şi se numeşte Figuranta.
Piesa îi aparţine unui vechi prieten, el însuşi actor, Andreas Petrescu, şi a fost scrisă special pentru Tania, într-o cheie diferită de celelalte texte ale lui, dintre care vom aminti: Mă mut la mama, Mă mut la tata – Teatrul Mic, Te iubesc dar nu pe tine – spectacol găzduit de Teatrul Metropolis, Căsătorie în 3 – Teatrelli, Azi nu, poate mâine! – spectacol găzduit de Teatrul Național Bucureşti şi, în pregătire la Teatrul Dramaturgilor, Majordomul.
Figuranta este un puzzle de stări şi situaţii ce te iau prin surprindere, la graniţa dintre râs şi lacrimă, în ritm alert, şi se recomandă drept o ofertă generoasă pentru firea actriţei şi pentru noua încercare din cariera ei. „Textele lui Andreas sunt ca o mănuşă bine lucrată, perfectă chiar, apreciază Tania. Te servesc şi te provoacă pe tine, actorul, în cel mai fantastic mod cu putinţă. Cum mie îmi plac provocările profesionale, am decis că a venit momentul acum să mă testez ca regizor. Cei care mă cunosc ştiu că pot fi în acelaşi timp nu numai pe scenă, în culise, în sală, dar şi în locul spectatorului”. Ea este Tania Popa, una dintre cele mai apreciate actriţe ale Teatrului Naţional şi vă aşteaptă să vă spună cu naturaleţe povestea Figurantei, folosindu-se doar de câteva elemente de joc şi de energia ei debordantă şi convingătoare.
“Tania Popa este o bombă cu ceas. O bombă cu ceas de lux. Nu ştii niciodată când va exploda iar atunci când o face, reacția e puternică, mătură totul în jur. Dar nu cu violență ci cu sensibilitate. Cu multă căldură”, spune despre ea autorul piesei.
Dacă aţi văzut-o în „Fata din curcubeu”…, ce mai putem adăuga?
Reţineţi, aşadar, pe 3 noiembrie 2019, ora 20.00, la Sala Pictura a Teatrului Naţional din Bucureşti va avea loc premiera: Figuranta, un nou one woman show cu Tania Popa!