Boris Johnson, un nou eșec în Parlamentul britanic! Brexitul ar putea fi, din nou, amânat!

Boris Johnson a suferit o nouă înfrângere, sâmbătă, în Parlamentul de la Londra. Legislativul a votat un amendament care îl obligă pe prim-ministrul Marii Britanii să solicite o nouă amânare a Brexitului la Bruxelles. Boris Johnson a anunțat deja că nu se va conforma și va încerca să obțină votul pe acord săptămâna viitoare, relatează CNN.

Premierul britanic, Boris Johnson, nu a semnat scrisoarea adresată Uniunii Europene pentru a cere amânarea Brexitului, a făcut cunoscut sâmbătă seară pentru AFP o sursă din cadrul serviciilor acestuia. În schimb, Boris Johnson a trimis o a doua scrisoare, semnată, specificând că nu doreşte această amânare, pe care a fost constrâns legal să o solicite după ce deputaţii britanici au decis sâmbătă să amâne votul lor asupra acordului de Brexit încheiat între Londra şi Bruxelles.

Lovitură de teatru în Marea Britanie! Camera Comunelor a decis sâmbătă să amâne votul asupra acordului privind Brexitul până când va fi adoptată legislaţia prin care se va implementa acest acord, dar premierul Boris Johnson a declarat că nu va negocia nu UE nicio nouă amânare a Brexitului, potrivit agenţiei Reuters.

Legislativul britanic a adoptat prin această decizie un amendament depus de către deputatul independent (fost conservator) Oliver Letwin, amendamentul primind 322 de voturi pentru şi 306 împotrivă.

În fața Parlamentului, zeci de mii de britanici cereau, sâmbătă, în stradă, rămânerea în Uniunea Europeană și solicită ca acordul pentru Brexit să fie supus unui nou vot popular.

Presa afirmă că Oliver Letwin a propus acest amendament ca un fel de plasă de siguranţă pentru situaţia în care dezbaterea parlamentară privind legea Brexitului nu se încheie până pe 31 octombrie şi să se evite astfel o situaţie care ar fi echivalentă cu un Brexit fără acord.

Conform interpretării pe care deputaţii britanici adversari ai Brexitului o dau unei legi adoptate anterior, cum ar fi liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn, acest vot îl obligă pe premierul conservator Boris Johnson să ceară în scris Uniunii Europene amânarea Brexitului dincolo de data de 31 octombrie.

Dar Johnson a susţinut după adoptarea amendamentului Letwin că nu va cere încă o amânare a Brexitului şi are o altă intepretare a acelei legi. ”Nu voi negocia cu UE o amânare şi nici legea nu mă obligă să procedez astfel”, a spus el în faţa parlamentului imediat după votarea amendamentului Letwin. ”Le voi spune prietenilor şi colegilor din UE exact ce le-am spus tuturor în ultimele 88 de zile de când sunt prim-ministru: că orice nouă amânare ar fi rea pentru ţara noastră, rea pentru Uniunea Europeană şi rea pentru democraţie”, a adăugat el.

Respectiva lege, adoptată de parlamentul britanic la începutul lunii septembrie, prevede că şeful guvernului de la Londra trebuie să ceară o nouă amânare a Brexit-ului până la 31 ianuarie 2020, dacă, până la 19 octombrie, premierul nu reuşeşte să obţină un nou acord cu UE sau nu primeşte aprobarea parlamentului pentru o retragere fără acord.

Ca urmare a adoptării amendamentului Letwin, guvernul lui Boris Johnson nu va mai cere sâmbătă votul asupra acordului privind Brexitul, şeful executivului preconizând acest vot pentru marţi. El a promis de asemenea că va introduce rapid în parlament legislaţia de implementare a Brexitului cerută de acest amendament.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.