Liberalul Dan Cristian Popescu: „Guvernarea Orban va conduce PNL la victorie la locale și parlamentare!”

0

Domnule viceprimar PNL al sectorului 2, Dan Cristian Popescu, moțiunea de cenzură a trecut. Ați anticipat acest lucru sau a fost, oarecum, o surpriză atât pentru PNL, cât și pentru celelalte partide din Opoziție?

A fost o surpriză plăcută pentru că, așa cum se știe, în România este foarte greu să treacă o moțiune de cenzură, mai ales că este știut faptul că oamenii sunt neserioși. Nu au fost puține cazuri în care cei care au semnat, inițial, o moțiune de cenzură, se răzgândesc sau “uită” să mai vină în Parlament în ziua votului.  Repet, a fost o surpriză plăcuta mai ales că votul a fost cum se spune „la muchie” și ne-a arătat că paharul nemulțumirilor față de Guvernul Dăncilă, inclusiv în PSD, s-a umplut, iar reacția a fost pe măsură.

Cât de important a fost rolul jucat de Iohannis în trecerea acestei moțiuni?

A fost o contribuție importantă a președintelui Iohannis, în trecerea acestei moțiuni, care, prin referendumul de la europarlamentare, a generat acel scor foarte bun care “a turnat foarte mult plumb în picioarele pesediștilor”. Meritul hotărâtor, decisiv, în trecerea acestei moțiuni i-a aparținut, de această dată, președintelui PNL, Ludovic Orban, cel care a condus negocierile și care a reușit să strângă semnăturile necesare depunerii moțiunii. Mai mult, Ludovic Orban s-a asigurat, în momentul depunerii moțiunii, că are voturile necesare căderii Guvernului Dăncilă și  acesta are o uriașă bilă albă. De altfel, faptul că președintele liberal a fost nominalizat ca premier arată și o apreciere consistentă din partea șefului statului.

„PNL are nu una, ci patru-cinci variante viabile de ministru pentru fiecare portofoliu”

Este pregătit, domnule Dan Cristian Popescu, PNL să preia eficient actul guvernării? Sau vom asista la negocieri sterile între șase partide în care orgoliile vor prima? Pro România pune condiții, la fel și ALDE, USR, UDMR, PMP

PNL are nu una, ci patru-cinci variante viabile de ministru pentru fiecare portofoliu. Ne gândim, este corect, la un guvern mult mai suplu, cel mult 15-16 ministere în loc de 28 cât sunt acum. Însă, pentru faptul că în Parlament există astăzi un mod de împărțire a mandatelor, avem în vedere și colaborarea cu alte partide. Din păcate, văd că unele partide care au votat moțiunea vor să fugă de răspundere și refuză să intre în noul guvern. O să piardă electoral în urma acestor eschive dar nu suntem aici pentru a identifica vinovați și, ca atare, PNL este pregătit să își asume și singur guvernarea. Va fi nevoie de un vot consistent din Parlament din partea altor partide pentru că altfel guvernul Orban nu va trece. Este clar că este nevoie de un guvern competent, capabil să  remedieze multe aspecte stricate de guvernele PSD.

„Românii își doresc să nu mai existe sinecuri și posturi inventate doar pentru a da cuiva un salariu”

Este capabil, domnule Dan Cristian Popescu, PNL să învețe din greșelile guvernărilor PSD și să nu înceapă, în momentul preluării guvernării, o politizare masivă a administrației publice locale?

Eu cred că orice partid care va repeta greșelile PSD, în sensul în care va aduce în funcții publice persoane incompetențe și compromise sau rude, prieteni, parteneri, amante, verișoare, mătuși, va avea exact soarta PSD. Este o lecție care trebuie învățată de toate partidele și sunt convins că oamenii propuși de către PNL nu vor face astfel de gafe.  Îmi exprim convingerea că toate promovările se vor face, exclusiv, în baza competenței. Românii își doresc să nu mai existe sinecuri, posturi inventate doar pentru a da cuiva un salariu, mai mult, este nevoie ca anumite zone din administrația publică să fie subțiate. Vorbim, până la urmă, de bani publici și cred că aceștia pot fi folosiți/redirecționați în domeniul investițiilor care sunt atât de necesare mediului de afaceri și implicit României.

O guvernare de succes este crucială, domnule Dan Cristian Popescu, pentru scorul vizat de PNL la viitoarele alegeri locale și parlamentare de anul viitor. Timpul este limitat, iar eventualele bâlbe pot costa electoral PNL. Cum comentați?

Asta este valabil doar în cazul în care vom avea o guvernare neperformantă. Pe de altă parte, putem vorbi, în cazul unei guvernări competitive, de avantaje electorale. Personal, nu văd vreun motiv pentru ca PNL să nu guverneze eficient. Putem învăța multe nu numai din greșelile guvernărilor PSD dar și din cele ale guvernărilor PNL. În cazul PSD, situația a fost alarmantă pentru că nu vorbim neapărat de greșeli exercitate în actul guvernării, ci de o campanie intenționată, premeditată, agresivă, de acaparare a sistemului judiciar și a economiei și împotriva intereselor României. Nu văd, repet, de ce această asumare a guvernării poate avea, pentru partid, un efect de bumerang, cât timp anticipez o guvernare bună.

Pe de altă parte, astăzi, PNL se prefigurează câștigătorul alegerilor prezidențiale (victoria va fi detașată),  dar și al alegerilor locale și parlamentare. Această guvernare va potența rolul de lider al PNL. Guvernarea Orban va conduce PNL la victorie la locale și parlamentare. Singurul handicap de care ne lovim este faptul că, la nivel parlamentar, nu avem numărul de senatori și deputați care să ne garanteze o stabilitate parlamentară. Pe partea legislativă, PSD va continua să blocheze și să saboteze orice inițiativă PNL și vom fi, astfel, nevoiți să apelăm la ordonanțe de urgență. Eu nu sunt un fan al acestora și nici PNL nu agreează practica ordonanțelor de urgență, dar configurația parlamentară actuală ne va obliga să folosim acest instrument pentru a corecta anumite lucruri făcute de PSD.

Acum, după căderea guvernului Dăncilă, se schimbă datele ecuației prezidențiale?

Din punctul meu de vedere, datele problemei nu se schimbă și prognoza mea, dată în urmă cu o lună, pe pagina mea de Facebook, rămâne aceeași, la fel și procente electorale ale candidaților. De altfel, în cadrul unui interviu dat chiar la dvs, în urmă cu mai multe săptămâni, vorbeam de posibilitatea ca un candidat propus de Pro România să devanseze candidatul PSD la prezidențiale și să ajungă în finala prezidențială cu Iohannis. Scorurile pe care eu le-am anticipat sunt: Klaus Iohannis-38%, Mircea Diaconu-18%, Viorica Dăncilă-16% , Dan Barna-14% și  Theodor Paleologu-7%. Și în turul II al prezidențialelor prevăd o victorie clară a lui Klaus Iohannis (68%), în dauna lui Mircea Diaconu (32%).

„Liderii PSD vor încerca orice variantă pentru a prelungi viața acestui Guvern muribund”

Credeți, domnule Dan Cristian Popescu, că PSD are forța, la nivel parlamentar, să amâne „”intrarea în pâine” a Guvernului Orban?

Liderii PSD vor încerca orice variantă pentru a prelungi viața acestui Guvern muribund, chiar și prin „perfuzii”. Încearcă să mai amâne inevitabilul, încă o zi și încă una, pentru că au tot felul de afaceri, de combinații, de oameni puși politic în funcții, care vor să își păstreze avantajele și beneficiile. Probabil că la prima ședință de desemnare a Guvernului Orban vor lipsi și vor încerca să împiedice realizarea cvorumului de ședință. În cazul în care celelalte partide nu se vor mobiliza exemplar, nu vom avea cvorum.

Cât de necesare sunt, în actuala conjunctură politică, alegerea primarilor și președinților Consiliilor Județene în două tururi de scrutin? Reprezintă, domnule Dan Cristian Popescu, această posibilă schimbare a legislației electorale o lovitură de grație dată PSD?

Nu putem spune că alegerea primarilor în două tururi ajută PNL, însă putem spune că alegerea primarilor într-un singur tur ajută clar PSD. În cazul schimbării legislației, PSD ar pierde mulți primari la viitoarele alegeri. PNL susține alegerea primarilor în două tururi de scrutin și vom modifica legislația în acest sens pentru că este cea mai corectă modalitate de alegere a unui edil. Nu trebuie să schimb legea pentru a avantaja un partid sau a dezavantaja un altul. În caz contrar, vom ajunge să schimbăm legea de fiecare dată când un partid sau altul ajunge la putere. Așa cum este președintele ales în două tururi, așa trebuie ales și fiecare primar. Nu poți, nu este corect, nu este reprezentativ, nu este democratic, ca un candidat să ajungă primar din primul tur, cu un scor de 15-20%.

Cum vedeți, domnule viceprimar, evoluția PSD după căderea Guvernului Dăncilă?

După primul tur al alegerilor prezidențiale, când Dăncilă nu va intra în turul II, PSD va intra într-o implozie. Nu cred că va trece o săptămână, după primul tur, și Dăncilă va fi dată jos din fruntea partidului. O să înceapă lupta pentru putere în partid, taberele vor scoate cuțitele pe masă, o vor sacrifica ritualic (din punct de vedere politic, evident). Se prefigurează două tabere, bine conturate: una în jurul doamnei Firea și cea de-a doua în jurul grupării Ciolacu-Stănescu.

PSD va intra după perioada de conflict și tranșare a puterii la vârful PSD într-o perioadă de reașezare. Vorbim, până la urmă, de un picaj electoral uriaș al PSD, de la 46% la 15-16%, cât va obține, probabil, Dăncilă și este normal să se caute vinovați și identifice soluții. Dacă PSD se repoziționează și își strânge rândurile, poate conta la alegerile din 2024. Cred că Dăncilă va dispărea din viața politică după turul I al alegerilor prezidențiale.

„Am văzut, în cazul USR, o exacerbare a violenței de limbaj în plan public

Cum caracterizați, până la urmă, duplicitatea USR, cel care se află, până la urmă, pe același culoar anti-PSD, ca  PNL?

Noi, cei de la PNL, căutăm să ne facem treaba cât mai bine. Sigur, criticăm puterea atunci când este cazul, criticăm ipocrizia atunci când este cazul, minciuna, duplicitatea, dar nu ne este teamă, electoral, de USR. Cred, însă, că toate partidele ar trebui să se teamă de PNL. Deviza noastră, ca partid, este cunoscută, și anume, cel mai bun să câștige, iar USR, dacă la alegerile de anul viitor va aduce în prim-plan candidați credibili și va propune soluții bune, o să obțină un scor consistent. Din păcate, la acest partid eu nu am văzut prea multe soluții concrete, ci doar o avalanșă de critici, acuzații și scandaluri.  Am văzut, în cazul USR, o exacerbare a violenței de limbaj în plan public, online. Astăzi, vedem o eschiva destul de ciudată legată de guvernare. Rolul unui partid politic, scopul său, este intrarea la guvernare, pentru a face lucruri bune pentru oameni. USR refuză se se implice ceea ce este revoltător. Un ONG poate să facă acest lucru, nu și un partid.

 „Ne temem nu numai de ceea ce vom gasi la Ministerul de Finanțe dar și în celelalte ministere!”

Va fi o provocare pentru PNL realizarea proiectului de Buget pentru anul 2020?

Va fi o provocare nu numai pentru PNL, dar pentru orice alt partid responsabil. Politicile populiste ale PSD au ajuns la scadență. Într-un fel, politicianist vorbind, ei scapă de o uriașă povară. Ei trebuiau lăsați să ducă pe mai departe politici falimentare care se înfundau singure. Dar PNL și-a asumat responsabilitatea și cu decizii coerente, pliate pe realitate, cu reașezarea administrației, putem scoate țara din marasmul financiar în care a fost băgată de un PSD iresponsabil! Ne temem nu numai de ceea ce vom gasi la Ministerul de Finanțe dar și în celelalte ministere. Lucrurile trebuie analizate cu mare atenție, soluțiile există și, în consecință, le doresc mult succes viitorilor miniștri PNL.

Un interviu realizat de Iulian Badea

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.