Artiștii Festivalului SoNoRo XIV DaDa

Luna noiembrie debutează cu Festivalul SoNoRo, care se desfășoară anul acesta în perioada 1-17 noiembrie și aduce aduce pe scenele din București, Sibiu și Cluj-Napoca 30 de muzicieni renumiți din 25 de țări.

Cele 20 de concerte propun publicului o reîntâlnire cu muzicieni cunoscuți publicului SoNoRo, precum pianista britanică Diana Ketler care este și directorul artistic al festivalului, pianistul canadian Louis Lortie, celebra violonistă de origine română, Mihaela Martin, violoniștii ruși Alexander Sitkovetsky și Alina Pogostkina, violoniștii maghiari Katalin Kókas și Barnabás Kelemen, violonceliștii Frans Helmerson, Marin Cazacu, Kyril Zlotnikov și Justus Grimm, chitaristul italian Alberto Mesirca sau bandoneonistul argentinian Marcelo Nisinman, dar și cu o serie de muzicieni ce concertează pentru prima dată în cadrul Festivalului SoNoRo, precum Enrico Pace (pian), Nicolas Dautricourt (vioară), Peter Langgartner și Yuval Gotlibovich (violă), Janne Thomsen (flaut), Torleif Thendéen (violoncel).

„Publicul poate că vede o listă lungă de nume care unora le spun puțin, altora mai mult, și în general mizează pe renumele festivalului, care îi creditează pe muzicienii invitați, atunci când aleg să vină la concerte. Pentru mine și Diana Ketler, directorul artistic al Festivalului SoNoRo, alegerea muzicienilor și a programului este o muncă de aproape un an de zile, în care fire ale unor narațiuni personale, care nouă ni se pare că se împletesc foarte bine cu povestea pe care dorim să o spunem la fiecare ediție sunt folosite pentru a transmite mesajul și energia temei în jurul cărora gravităm în fiecare an. În plus, relațiile personale și poveștile de iubire ce vor fi transmise atât de frumos prin muzică, relațiile lungi de prietenie dintre muzicieni care îi fac să lucreze atât de bine împreună, totul contribuie la construirea armoniei necesare muzicii de cameră, un gen al intimității, al familiarității cu celălalt. Toate acestea transmit o energie pe care sperăm că publicul o va sesiza la concert și se va încărca cu ea”, declară Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRo.

Anul acesta, Festivalul SoNoRo este dedicat Dadaismului și își propune să omagieze energia sa creatoare prin tema concertelor, insolitul programului muzical și spațiile alese, ce fac trimitere atât la Cabaret Voltaire, locul în care a luat naștere acest curent artistic, dar și la originea semită a precursorilor săi, mulți artiști evrei de origine română. Un exemplu în acest sens este concertul din Templul Coral, de duminică, 3 noiembrie, un spațiu nou introdus anul acesta tocmai pentru a puncta această legătură. Un alt exemplu este programul artistic al concertului de la Muzeul Național de Artă al României, din 8 noiembrie, ce conține lucrări de Ernest Bloch (Abodah pentru vioară și pian), Osvaldo Golijov (The Dreams and Prayers of Isaac the Blind, muzică klezmer pentru clarinet și cvartet de coarde), dar și una dintre compozițiile lui Marcelo Nisinman (East Tango pentru bandoneon, vioară, clarinet, contrabas și pian) intrepretată chiar de acesta.

Marcelo Nisinman este un muzician argentinian, ai cărui bunici, evrei de origine română și poloneză, au emigrat în anii ’20 în Buenos Aires. Acolo el va deveni protejatul lui Astor Piazzola și unul dintre cei mai remarcabili bandoneoniști ai timpului său. La această ediție a Festivalului va concerta și la Palatul Bragadiru, într-un concert dedicat tangoului argentinian, DaDaTango.

Barnabás Kelemen și Katalin Kókas formează unul dintre cele trei cupluri de artiști care vor fi prezente în acest an pe scenele SoNoRo. Katalin Kókas era absolventă a Conservatorului Regal din Toronto la doar 16 ani, câștigând apoi numeroase premii, iar Barnabás Kelemen a primit medalia de aur în 2002, la Competiția Internațională de Vioară de la Indianapolis, unde a obținut și șase dintre cele opt premii. Cei doi sunt și fondatorii prestigiosului „Festival Academy” din Budapesta.

Cel de-al doilea cuplu de muzicieni este format din Mihaela Martin și Frans Helmerson.

Violonista româncă Mihaela Martin câștiga în anii ’70, în timp ce țara noastră se afla în plin comunism, două dintre cele mai mari concursuri internaționale din lume. Pentru aceste merite presa din România a comparat-o cu Nadia Comăneci din punctul de vedere al succesului internațional. Drumul ei muzical a fost bine fundamentat de la început: a studiat vioara de la cinci ani, cu tatăl ei și a continuat cu Ştefan Gheorghiu, elev al lui George Enescu şi David Oistrah.

Violoncelistul suedez Frans Helmerson s-a născut în 1945 și a început să cânte la violoncel la vârsta de opt ani. Sergiu Celibidache și mentorul său, Mstislav Rostropovich, au avut un rol covârșitor în dezvoltarea sa artistică.

Al treilea cuplu este format din Tatiana Samouil și Justus Grimm. Geniul muzical al Tatianei Samouil s-a manifestat încă de la vârsta de trei ani, când a început să cânte la pian, iar la cinci ani descoperea vioara. A debutat la doar nouă ani alături de Orchestra Națională din Moldova, sub bagheta tatălui ei – dirijorul Alexandru Samoilă.

Justus Grimm este un prieten al Festivalului și al celorlalte proiecte SoNoRo, fiind un pasionat al muzicii de cameră. Și el a început să studieze violoncelul devreme, la vârsta de cinci ani, sub îndrumarea tatălui său, urmând să devină solist al mai multor orchestre, să aibă înregistrări și colaborări importante.

„Abia aștept această ediție, mai ales că reprezintă un moment special pentru cariera mea. Suntem trei violonceliști, printre care se numără Frans Helmerson și Torleif Thedéen, ambii suedezi. Frans a fost profesorul meu și îl consider unul dintre cei mai buni din lume și va fi prima oară de la terminarea studiilor când vom cânta împreună. Torleif a fost, de asemenea, elevul lui Frans și, pe vremea când eram student la Stockholm, el își începea cariera și era idolul nostru. Pentru mine e un moment important și emoționant, iar cu Frans voi cânta «Cvintetul»-ul lui Schubert, una dintre capodoperele muzicii clasice”, povestește violoncelistul Justus Grimm.

Mai multe detalii despre muzicienii acestei ediții a Festivalului SoNoRo DaDa 2019 pot fi descoperite în portretele de pe site-ul SoNoRo.

Biletele și abonamentele Festivalului SoNoRo pot fi achiziționate din rețeaua Eventbook (https://sonoro.eventbook.ro/), din librăriile Humanitas și Cărturești.

Festivalul SoNoRo XIV „DaDa” este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Site http://www.sonoro.ro/

Facebook  https://www.facebook.com/festivalulSoNoRo/

Instagram https://www.instagram.com/sonorofestival/

YouTube  

Înființat în anul 2006, Festivalul SoNoRo a adus muzica de cameră în prim-planul vieţii culturale româneşti şi a inclus scena muzicală românească într-o reţea de festivaluri europene de înaltă ţinută. Pe lângă parteneriate tradiționale cu festivaluri din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Israel şi Japonia, SoNoRo a concertat în unele dintre cele mai renumite săli din lume, cum ar fi Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Viena, YMCA din Ierusalim şi Carnegie Hall din New York.

Platforma culturală SoNoRo include Festivalul SoNoRo (14 ani), SoNoRo-Inteferențe, programul de burse și workshop-uri pentru tineri muzicieni (13 ani), SoNoRo On Tour (12 ani), SoNoRo Arezzo (9 ani), SoNoRo Conac, seria de concerte estivale găzduite de clădiri de patrimoniu din România (7 ani), SoNoRo Musikland, festival dedicat tradițiilor și patrimoniului arhitectural al zonei Haferland (1 an).

SoNoRo este membru al European Festivals Association.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.