Pro TV și-a schimbat proprietarul. Costul tranzacției: 2,1 miliarde de dolari!

Compania Central European Media Enterprises (CME), care deține Pro TV în România și alte operațiuni media în mai multe țări din regiune, a anunțat oficial, duminică seară, că va fi cumpărată de către „un afiliat” al PPF, grup deținut de miliardarul ceh Petr Kellner. Potrivit anunțului, este vorba despre o tranzacție evaluată la aproximativ 2,1 miliarde de dolari.

PRO TV şi-a schimbat proprietarul. Potrivit anunțului, tranzacția a primit aprobarea AT&T, cel mai mare acționar al CME după fuziunea cu Time Warner, vânzarea urmând să fie finalizată la mijlocul anului viitor, după ce va primi toate aprobările necesare.
Acționarul principal din PPF, Petr Kellner, a dat asigurări că nu va efectua schimbări semnificative în operațiunile CME și a explicat investiția prin sinergia dintre activitățile media și cele telecom, în care PPF are interese majore în mai multe țări. Kellner, în comunicatul PPF ce anunță tranzacția:

  • „Achiziția CME, cu activele media ale acesteia în cinci țări europene, vor completa și vor întări în continuare operațiunile noastre de telecomunicații din Europa Centrală și de Est. Vrem să folosim sinergiile naturale între producția de conținut și distribuția acestuia, cu obiectivul de a dezvolta în continuare afacerile noastre de telecomunicații și media. CME este o organizație sănătoasă și bine condusă și nu intenționăm să efectuăm schimbări semnificative la nivelul operațiunilor sale”.
  • Interesele PPF în domeniul telecom, în regiune, țin în prezent de participațiile în rețeaua națională CETIN Cehia, în O2 Cehia și în Telenor (Ungaria, Bulgaria, Muntenegru și Serbia).

Conform clauzelor acestui contract, deținătorii acțiunilor comune din clasa A, emise și restante, vor primi 4.58 USD pe acțiune. Această evaluare reprezintă o majorare de aproximativ 32% din prețul acțiunilor CME, înainte de anunțul din 25 martie 2019, referitor la inițierea unui proces de explorare și evaluare al posibilelor strategii alternative de către Companie.

Jim Billock, Președintele Consiliului Director al CME, a declarat “Comitetul Special al Consiliului împreună cu consilierii noștri au realizat o evaluare extinsă a alternativelor implicând un număr semnificativ de părți strategice și financiare. Anunțul de astăzi reafirmă angajamentul nostru de a oferi valoare tuturor acționarilor.”

Printr-o declarație comună, Michael Del Nin si Christoph Mainusch, Co-Chief Executives Officers, au declarat următoarele: “În ultimii șase ani, în timp ce transformam acest business asigurând o creștere uimitoare a profitabilității, focusul nostru a fost acela de a crea valoare pentru proprietarii noștri. Această tranzacție care reprezintă punctul culminant al acestor eforturi, este corectă pentru acționari și o concluzie satisfăcătoare a uneia dintre cele mai reușite transformări ale unei companii de media de top din aceste timpuri. Ne bucurăm că Grupul PPF, cu rezultate de business deosebite în mai multe industrii, împărtășește perspectiva noastră asupra conținutului local și a capacității sale de a atrage audiențe mari în televiziune.”

Acest contract a fost aprobat în unanimitate de către CME Consiliul Director, în baza recomandării Comitetului Special al Consiliului. AT&T Inc, cel mai mare acționar al CME, a votat în favoarea tranzacției. Achiziția urmează să fie finalizată la jumătatea anului 2020, după ce va primi aprobările necesare și după ce se vor aduce la îndeplinire clauzele contractuale. Încheierea tranzacției nu este supusă niciunei constrângeri financiare. Consilierii finaciari ai Companiei au fost Allen & Company LLC și Bank of America Merrill Lynch, iar consilier juridic a fost Covington & Burling LLP.

Petr Kellner este considerat cel mai bogat om de afaceri din Cehia și, de către unii, chiar din țările foste comuniste care au aderat la UE. Bloomberg îl plasează pe locul 111 în rândul celor mai mari 500 de miliardari ai lumii, cu o avere estimată la 12,5 miliarde de dolari și cu o valoare estimată pentru grupul său PPF de 51,6 miliarde de dolari.

Potrivit datelor furnizate de fondul PPF pe propriul site, acesta este prezent pe piața din România cu activități în domeniul imobiliar (prin PPF Real Estate Hilding – clădirile Metropolis Centre și Crystal Tower din București) și prin platforma de e-commerce Mall Group.

 
PPF este prezent cu investiții în diverse sectoare economice din SUA până în Rusia și China – America de Nord, Europa de Vest și de Est și Asia. Țările central și est-europene sunt piețele unde se concentrează o mare parte din activitatea grupului, alături de Rusia, țara cu apariții majore pe lista investițiilor sale, apărând ca zonă de activitate pentru: servicii financiare (Home Credit), biotehnologie, imobiliare, asigurări (PPF Life Insurance), Inginerie (prin Skoda Transportation). agricultură (RAV Agro), minerit de aur și argint (Polymetal International, companie listată la Londra).
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.