Scene de groază la Spitalul Județean de Urgență Craiova. Un agent de pază, bătut crunt!

0

Un agent de pază de la Spitalul Județean de Urgență Craiova a fost bătut, duminică seara, de către un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Craiova, aparținătorul unui pacient minor.

Potrivit agentului de pază, bărbatul a devenit violent cu medicul și asistenta în momentul în care i s-a explicat că nu poate intra într-un salon unde se afla fiul său și soția. Atunci a intervenit el, moment în care aparținătorul a devenit și mai violent, lovindu-l cu pumnii în față.

„Totul a început când un aparținător de la Spitalul Nr. 1 Craiova a venit cu un copil bolnav. Copilul respectiv cu mămică au ajuns la Pediatrie, iar tatăl copilului a agresat-o verbal pe doctorița respectivă și asistenta de acolo. Eu am ajuns la locul faptei și l-am rugat frumos să se calmeze. Când l-am dus în sala de așteptare, s-a întors brusc și mi-a dat un pumn în față și când a vrut sa mi-l dea pe al doilea am reușit să mă feresc. M-a lovit însă a treia oară și am ajuns la Resuscitare în cadrul UPU. Am nasul spart, ochiul umflat. Am fost la Medicină Legală și voi depune și plângere”, a povestit tânărul care a dorit să rămână anonim.

Poliția a ajuns la spital, fiind deschis dosar penal pe numele agresorului, sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe

Citește și continuarea pe realitateadecraiova.net

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.