Ateliere pentru bebeluși și copii, spectacole de lectură și expoziții, la Festivalul Tânăr de la Sibiu

Șapte ateliere, două spectacole de lectură și trei expoziții de fotografie și desen sunt incluse în programul celei de-a cincea ediții a Festivalului Tânăr de la Sibiu, care va avea loc în perioada 1-10 noiembrie, la Teatrul Gong.

Greenarium propune, în primele trei zile de festival, un atelier de creat mini-grădini, dedicat copiilor cu vârste de peste 6 ani. Timp de o oră și jumătate, copiii vor afla lucruri interesante despre unele dintre cele mai captivante meserii, se vor juca cu pământ, plante vii și pietre colorate și va lua acasă propriul greenariu cu o plantă într-un glob de sticlă. Prețul unui bilet este de 14 lei. Atelierele vor avea loc pe 1 și 2 noiembrie, de la ora 12:00, și pe 3 noiembrie, de la ora 10:00, în Sala Studio.

Lavinia Braniște va susține, pe 2 noiembrie, de la ora 10:00, în Sala Studio, atelierul de lectură și desen „Întâlnire cu Rostogol”. Atelierul va porni de la o discuție cu copii în vârstă de 7 și 8 ani despre cele trei cărți cu Rostogol apărute în ultimii ani la editura Arthur, scrise de Lavinia Braniște și ilustrate de Andrei Măceșanu. Copiii vor putea pune întrebări scriitoarei și ilustratorului, apoi își vor imagina că sunt ei înșiși scriitori și ilustratori. Pornind de la un fragment din „Rostogol și vulcanii noroioși” și de la câteva ilustrații, copiii vor trebui să își imagineze o altă continuare a poveștii, să creeze personaje sau să completeze cadre de bandă desenată cu dialoguri. Un bilet pentru atelierul care durează o oră și jumătate costă 14 lei.

Flute Theatre din Marea Britanie va susține, pe 2 noiembrie, de la ora 15:00, în Sala Etaj, un atelier de dezvoltare personală pentru copii cu tulburări de spectru autist și familiile lor. Atelierul, care durează o oră și jumătate, este dedicat persoanelor cu vârste de peste 10 ani. În centru va sta Kelly Hunter, creatoarea metodei „hunter heartbeatʺ, care are la bază ritmul inimii, folosită pentru o serie de jocuri senzoriale, de ajutor pentru persoanele cu tulburări de spectru autist. Până la 15 copii cu nevoi speciale pot experimenta în cadrul acestui atelier jocuri senzoriale de teatru, alături de Kelly și actorii companiei de teatru. Prețul unui bilet este de 14 lei.

Compania de dans Miyazaki C-Dance Center, namstrops, va prezenta, pe 5 noiembrie, de la ora 10:00, în Sala Oglinzilor a Forumului Democrat German, atelierul de video-dans „DaDaDaDa Da”. Recomandat copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 11 ani, este structurat pe șapte niveluri, împletind dansul, filmarea, editarea cu plăcerea de a crea împreună un film de trei minute. Abordarea namstrops s-a născut din „metoda de învățare a dansului creativ pe bază de proiect”, dezvoltată de Chiyoe Matsumoto, profesor emerit la Universitatea Ochanomizu, după metodele „educației fizice artistice contemporane” și „educației fizice prin expresie”, care îi aparțin profesorului Rumiko Takahash. „Namstrops”, inversul cuvântului „sportsman”, nu este doar numele companiei, ci și titlul metodei și filozofiei care aduc laolaltă sportul, arta și educația. Prin alăturarea lor, a luat naștere atelierul „expresii fizice” al companiei namstrops, singura trupă de dans care folosește gimnastica ritmică în școlile din Japonia. Reprezentația este sold out.

Pe 6 noiembrie, de la ora 10:00, în Sala Oglinzilor a Forumului Democrat German, va avea loc atelierul Grasshopper, dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 11 ani. Cinci dansatori, în coregrafia semnată de Akifumi Toyofuku, Souhei Minowa și Takafumi Kodama, după dramaturgia lui Rumiko Takahashi, vor interpreta povestea „Greierele și furnica”. Prin acest atelier, care va dura 50 de minute, membrii trupei vor reinterpreta povestea din punctul de vedere al greierului și inversa toată acțiunea. Reprezentația este sold out.

Echipa Mini Zucchini va susține, în ultimele trei zile de festival, un atelier de gătit dedicat copiilor cu vârste de peste 4 ani. Se va discuta despre mâncarea preferată și ce știu copiii despre ea, de unde provin ingredientele și cum ne ajută ele. Se va găti, individual sau în echipe, în funcție de rețetă. Atelierele vor avea loc în Sala Studio, pe 8 noiembrie, de la ora 17:00, pe 9 noiembrie și pe 10 noiembrie, de la orele 10:00 și 12:00. Prețul unui bilet este de 14 lei.

Pe 9 noiembrie, de la ora 14.00, în Sala Etaj a Teatrului Gong, va avea loc un atelier pentru bebeluși și părinți pus în scenă de Sanja Frühwald, Till Frühwald și Giordana Pascucci. Atelierul este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 24 de luni. Cei trei membri ai trupei vor reda fiecare mișcare, sunet și stare de spirit a bebelușilor, dezvoltând un dialog jucăuș și imprevizibil. Prețul unui bilet este de 14 lei.

Spectacolul de lectură „Povestea gaborilor”, de Mădălina Brândușe și Andrei Șerban, după o piesă scrisă în cadrul proiectului „Culese din Telciu”, va fi prezentat pe 4 noiembrie, ora 14:00, la Sala Studio, și este recomandat persoanelor de toate vârstele. Spectacolul vorbește despre relaţiile sociale dintre gaborii din Telciu şi populaţia majoritară neromă si realitățiile cotidiene ale copiilor ai căror părinți sunt plecaţi la muncă în străinătate. Textul are la bază o serie de 13 interviuri, din perioada iulie-august 2019, timp în care actrița Mădălina Brândușe împreună cu actorul și regizorul Andrei Șerban au petrecut o lună la Telciu, ca rezidenți în cadrul programului „Culese din Telciu. Rezidențe de cercetare și creație artistică”.

Un al doilea spectacol-lectură, „Celule de bază”, de Petro Ionescu și Raul Coldea, scrisă în cadrul aceluiași proiect, va fi prezentat pe 4 noiembrie, de la ora 17:00, în Sala Studio. „Celule de bazăʺ este rezultatul unei cercetări desfășurate în comunele Telciu și Romuli care are ca punct de pornire structurile familiale și factorii economici care le influențează. Textul are la bază interviuri luate persoanelor din aceste comunități și pune accentul pe povești în care migrația și componenta de gen sunt extrem de relevante. Reprezentația va fi urmată de lansarea publicației Făpturile din Romuli, produsul final al rezidenței artistice, la care vor participa Cristian Grecu și Gabriela Herța.

Expoziția „Alandala – Circ contemporan în Sibiu” va fi deschisă pe 2 noiembrie, de la ora 10:30. Aceasta aduce laolaltă poze realizate în diferite școli de circ recreațional din Europa (Galway Community Circus – Irlanda, Ecole de cirque de Bruxelles – Belgia, Cirque Toameme – Elveția, Zaltimbanq – Luxembourg și Școala de circ Alandala – România). Circul contemporan capătă o nouă formă, pretutindeni în Europa de Vest, ca activitate recreativă, metodă de incluziune socială și unealtă non-formală în educație.

Pe 3 noiembrie, la ora 10.30, va avea loc vernisajul expoziției „Tânăr”, de Paul Mureșan, artist, regizor, animator şi ilustrator. A expus în importante săli europene, dar este cunoscut și pentru scurtmetrajele sale animate multi-premiate „Pui de somnʺ (2014) şi „Mamă, tată, am să vă spun cevaʺ (2016). Filmele au fost selecţionate la festivaluri din întreaga lume, iar „Pui de somnʺ a fost desemnat cel mai bun film românesc la Anim’est 2014. Noul lui scurtmetraj animat, „Ceva”, a fost prezentat deja în mai multe festivaluri internaționale. În acest moment, Paul Mureșan se concentrează pe diverse proiecte personale, în timp ce scrie la lucrarea de doctorat despre animaţie ca dimensiune paralelă.

Pe parcursul festivalului va putea fi admirată și expoziția de fotografie a lui Dragoș Dumitru, o retrospectivă a spectacolelor din repertoriul Teatrului pentru Copii și Tineret Gong.

Biletele pentru spectacolele din cadrul festivalului sunt disponibile online, pe Entertix.ro.

Festivalul Tânăr de la Sibiu este finanțat de Primăria Municipiului Sibiu și susținut de UNITER prin Fondul Timbrului Teatral. Co-finanțat de Centrul Cultural German și co-produs de Radio România. Parteneri: Conceptual Lab by Theo Nissim, Tursib, Rollercoaster PR.

Prezentat de Zile și Nopți în parteneriat cu Music Channel, Ziarul Metropolis, Scena 9, Revista Amfiteatru, Sibiu 100%, Turnul Sfatului, Tribuna, Ora de Sibiu, Hermannstader Zeitung, Star Sibian, Capital Cultural, Știri de Sibiu.

Spotul oficial al festivalului: https://www.youtube.com/watch?v=XOaZJaHP1bk

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.