Educația, infrastructura și transparența Primăriei Sectorului 2, pariurile câștigate ale viceprimarului Dan Cristian Popescu

1

Alegerile locale din vara anului 2020 se apropie cu pași repezi. Marea majoritate a edililor vizează, evident, un nou mandat de primar. Vor continuitate, promițând noi “realizări mărețe” pentru urbea lor. Din păcate, în cazul multora dintre aceștia, rezultatele lipsesc cu desăvârșire. Comunele/orașele/municipiile pe care le administrează arăta jalnic, ceea ce demonstrează, până la urmă, eșecul total al unei administrații ce s-a afundat în mocirla corupției, incompetenței și a disprețului față de cetățean.

Marea majoritate a locuitorilor Capitalei știu numele primarului general și al primarilor de sector. Aceștia sunt cei care, până la urmă, contează în ecuația, omului simplu, cetățeanului de rând. Primarul a promis, primarul a făcut, primarul a mințit…

În sectorul 2 există, însă, un caz atipic. Primarul pesedist al sectorului, Mugurel Toader, se află, de la începutul mandatului său, într-un con de umbră. Nu este atât de cunoscut printre oamenii din sector. Cel care iese în evidență, prin implicare, este viceprimarul liberal Dan Cristian Popescu. Am fost la dânsul pentru a realiza un interviu și la ușa cabinetului erau mulți oameni. Fiecare cu problemele sale, unele care țin de competența Primăriei, altele, nu. Dar se auzise vestea că aici, la viceprimarul Dan Cristian Popescu, pot fi rezolvate problemele lor.

Acestea a răspuns, rapid, cu cărțile pe față, la întrebările noastre.

 

Domnule viceprimar, Dan Cristian Popescu, s-a lucrat intens, pe perioada verii, pentru repararea și modernizarea școlilor și liceelor din sectorul 2. Putem vorbi, astăzi,  de investiții semnificative în unitățile de învățământ din sector?

Principala preocupare a verii a fost să modernizăm și să reparăm unitățile de învățământ. Am fost foarte mulțumit pe data de 9 septembrie, în prima zi de școală, când am avut 14 școli și licee modernizate integral. Dotările sunt foarte moderne, fără a exagera vă pot spune că avem cele mai moderne unități de învățământ din această țară , fiind, la capitolul dotări, peste multe școli private, de top, din Europa.

Din 83 de unități de învățământ existente la nivelul sectorului 2, 14 sunt astăzi, complet modernizate. Trebuie să amintim faptul că toate unitățile școlare din sectorul 2 au avut parte de reparații curente, investiția fiind de aproximativ 100 de milioane de lei. Nu ne-am putut ocupa, de toate unitățile de învățământ, efortul financiar fiind foarte mare, ba mai mult, cred că toate firmele de profil au lucrat, în această vară, pentru modernizarea școlilor din sectorul 2.

De altfel, până în anul 2022 mi-am propus ca toate școlile și liceele din sectorul 2 să fie dotate la cele mai înalte standarde. Am introdus foarte multe sisteme moderne, foarte multe soluții preluate din sălile de operație, pe jos am eliminat parchetul și am pus rășini turnate care rezistă 15 ani și pot fi igienizate mult mai eficient. Băi cu antiderapant, table inteligente, retroproiectoare, dulăpioare pentru copii, băncuțe moderne, plăci pe perete unde se dezinfectează mâinile, lucruri care nu au termen de comparație în școlile din România.

„Vizitatori din Franța, Danemarca și Germania au lăudat parcurile din sectorul 2

Ce ne puteți spune domnule viceprimar Dan Cristian Popescu, despre parcurile din sector 2?

Am continuat modernizările în parcuri și avem câteva parcuri modernizate care arată foarte bine și nu o spun eu, ci vizitatori din Franța, Danemarca, Germania. Mă refer la Parcul Cosmos din Pantelimon, Parcul Titus Ozon de la Gara de Est, Parcul Tolbuhin de pe Pache Protopopescu, Parcul din fața Primăriei Sectorului 2, Parcul Cinema Floreasca, zona verde de la începutul Colentina, pe partea stânga, de la ACR, grădina foarte frumoasă de pe Ioan Murgescu, parcul Motodrom din zona Fundeni, iar modernizarea și a celorlalte parcuri continuă.

Am demarat o procedură și sperăm ca în această lună să începem schimbarea tuturor aparatelor de joacă pentru copii din sectorul 2. Este normal să fie aparate de joacă noi, moderne, fiind la mijloc vorba și de protejarea copiilor noștri. O nouă premieră în România, vom introduce aparate de joacă pentru animalele de companie, în locuri special amenajate.

Comerțul stradal ilicit, construcțiile ilegale fac parte, din păcate, și din peisajul sectorului 2. Ce a întreprins, concret, domnule viceprimarul Dan Cristian Popescu, Primăria Sectorului 2, pentru remedierea acestei situații? Dar în privința reabilitării străzilor din acest sector?

Dacă ne referim la partea de curățenie continuăm, chiar în această perioadă, cu desființarea tuturor construcțiilor ilegale, mai ales în zona Obor, și acțiuni de combatere a comerțului stradal ilegal dar și a evaziunii fiscale în zona Colentina.

La nivel stradal, s-a dat drumul străpungerii dintre Ziduri Moși și Electronicii.

Tot în luna septembrie, am demarat reabilitarea totală a 88 de străzi. Avem, de asemenea, o lucrare foarte mare pe Mihai Coravu, o zonă adiacentă a Stadionului Național, unde vom avea un eveniment foarte mare anul viitor: partidele din Campionatul European de fotbal! Și modernizăm toată acea zonă. Vom suplimenta cu încă 400 de locuri noi de parcare și 1500 de metri pătrați de spațiu verde. Toată zona va arăta, veți vedea, foarte bine!

Aleea Belvedere care face legătura dintre Bulevardul Basarabiei și Mihai Coravu deja este refăcută și am avut surpriza plăcută ca televiziunile să ne roage să filmeze acolo.

Ca și locuitor al sectorului 2, am observat că, cel puțin în ultimul an, a existat o implicare mai mare a lucrătorilor ADP Sector 2 în tot mai multe zone.

Atât eu, cât și directorul ADP Sector 2 suntem permanent pe stradă printre ei pentru că este singura soluție ca lucrurile să meargă într-un ritm bun. Dacă nu ești toată ziua prezent, printre ei, lucrurile merg mult mai lent.

Cum stă viceprimarul Dan Cristian Popescu la capitolul audiențe acordate locuitorilor sectorului 2?

Am o statistică doar pentru cei care vin oficial în audiență, în cursul fiecărei zi de joi. Fără a exagera cred că primesc în audiență sute de oameni săptămânal. Discuțiile sunt și la biroul meu, și pe stradă, pe diverse teme edilitare, sociale, urbanistice. Mi-e greu, totuși, să estimez, dar vă asigur că sunt foarte mulți. Telefonul meu este, aproape public, în contextul în care îl au foarte mulți oameni din sectorul 2. Îmi cer, totuși, scuze că nu le pot răspunde, pe moment, tuturor, dar încerc ca în ziua respectiv, a doua zi, prin mesaj, pe whatsapp să le răspund.

Este, însă, absolut normal ca un ales să fie în legătură permamentă cu cetățenii.

„Dacă aș fi avut pârghiile primarului, aș fi făcut de trei, patru ori mai multe lucruri

 Au trecut, domnule Dan Cristian Popescu, peste trei ani de când sunteți viceprimar al sectorului 2. Cum caracterizați această perioadă, cu bune, cu rele?

Tot timpul se poate mai mult. A fost decizia mea de a mă implica -chiar dacă un viceprimar nu are pârghiile unui primar- și să fac cât mai multe. Eu vă spun că dacă luați fiecare sector în parte, veți vedea că exceptând sectorul 2, viceprimarii nu sunt cunoscuți ei preferând să rămână în umbra primarului. Am avut de ales, ca liberal, între o modalitate facilă și anume de a intra în opoziție și de a mă opune și critica orice și  varianta a doua, pe care am ales-o cu bună-credință, de a mă implica și de a încerca să fac cât mai multe lucruri pentru cetățenii din sector.

Am reușit să introduc foarte multe proiecte pe care le-am promis în campanie. Unele nu se aplică încă pentru că nu am pârghiile pentru a impune aplicarea lor, dar am făcut tot ce a ținut de mine, zi lumină, pentru ca lucrurile să o ia într-o direcție bună.

Dacă aș fi avut pârghiile primarului, aș fi făcut de trei, patru ori mai multe lucruri.

Spuneți-ne, vă rog, trei proiecte mari marca Dan Cristian Popescu care au fost utile cetățenilor din sectorul 2?

Primul proiect a fost cel ce vizează transparența totală la nivelul Primăriei Sectorului 2. Am impus, deși juridicul mi-a spus că este ilegal, că toate contractele să fie postate pe site, ceea ce înseamnă nu numai deschidere, dar și respect pentru toți cetățenii din sector care plătesc taxe și impozite.

Al doilea proiect este cel care vizează  modernizarea unităților de învățământ, investiția în educație. Și aici vorbesc de două paliere: primul, legat de infrastructura școlară. Și al doilea legat de Academia Copiilor, cel mai mare proiect educațional din țară. Avem, pentru 2020, peste 37.000 de copii înscriși. Oferim cursuri suplimentare gratuite pentru toți copiii care studiază în sectorul 2, nu numai pentru cei care locuiesc aici. Nu este un demers electoral, deoarece, repet, la această Academie se pot înscrie și copiii care nu locuiesc în sectorul 2. Consider că investiția în educația este cea mai utilă într-o societate mai ales că aceasta aduce, din plin, plusvaloare societății.

Și, sigur, cel de-al treilea proiect este legat de infrastructura parcuri/străzi, unde în limita bugetului avut am reușit să facem multe lucruri, altfel decât cele făcute în precedentele mandate. Am reunuțat la veșnicele reparații și investiții inutile și am ales calea transformării totale a unor spații. Chiar dacă nu am putut face tot în acest moment, cred că rezultatele sunt vizibile și apreciate de cetățenii din sectorul 2 și de vizitatori din vestul Europei, ceea ce m-a bucurat foarte mult! Imaginea noastră se îmbunătățește și asta nu poate decât să ne bucure!

Vă voi da exemple și de alte proiecte, trecute prin Consiliul Local, dar care încă nu se aplică. Prin proiectul de spălare alternativă a străzilor, am propus ca o dată pe lună toate mașinile aflate pe o parte a străzii să fie mutate pentru a putea spăla rigolele și pentru a trăi într-un mediu curat. Aici nu ne referim doar la aparatul Primăriei, ci și la cetățeni, care au refuzat, practic, să mute mașinile și să ne ofere un sprijin real în această direcție.

Un alt proiect care nu se aplică, propus de mine și care a trecut prin Consiliul Local al Sectorului 2, este cel referitor la achizițiile în comun. Am propus ca toate lucrurile pe care le folosesc mai multe instituții din cadrul Primăriei să fie folosite în comun. Și mă refer aici la utilități, tehnică de calcul și consumabile. Și am spus că nu este normal ca fiecare instituție din cadrul Primăriei să cumpere, separat, calculatoare, hârtie, pixuri, curent, gaze etc. Am propus să cumpărăm, la comun, aceste lucruri, pentru că avem o putere de negociere mai mare și mai mult se poate ține sub control consumul. De trei ani, nu am putut realiza acest lucru. Nici măcar pentru achiziția de curent nu am reușit acest lucru. Cu toate ședințele șr ugămințile.

„Nu sunt mulțumit de activitatea poliției locale”

Sunteți mulțumit de activitatea Poliției Locale Sector 2?

Nu sunt mulțumit de activitatea poliției locale. Am rugat insistent, încă de la începutul mandatului, ca polițiștii locali să fie în stradă, nu în birouri. Jumătate dintre polițiștii locali din sectorul 2 stau la birou, sub diferite, forme, monitorizare trafic, pază, servicii administrative.

Din punctul meu de vedere, cu puține excepții, polițiștii locali trebuie să fie în stradă. Noi nu putem angaja mai mult de un polițist la 1000 de locuitori așa prevede legea. Deci, avem doar 370 de polițiști locali în sectorul 2. Nu are sens  să ducem acești oameni în birouri, ei trebuie să fie, așa cum am spus, în stradă, printre cetățeni. Prezența polițistului local în stradă are efectul dorit și de acțiune, și de prevenție.

„Amenzile pentru cei care aruncă gunoiul pe stradă, majorate”

Este sectorul 2, domnule Dan Cristian Popescu, un sector curat? Cât de utilă este introducerea taxei de habitat?

Am depus un proiect și a fost adoptat în luna septembrie care prevede majorarea amenzilor pentru cei care aruncă gunoiul pe stradă. Vine în completarea taxei de habitat, pe care eu o consider extrem de utilă, și este un bun prilej în a anunța faptul că subvenția integrală la gunoi se va aplica de la 1 ianuarie 2020 pentru cei care colectează selectiv. Am ales această variantă pentru a-i ajuta și recompensa pe cei care fac un lucru corect. Dacă am fi subvenționat integral taxa la gunoi pentru toată lumea ar fi fost un demers eminamente electoral.

Interviu realizat de Iulian Badea

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.