Mihai Tudose reacționează la acuzațiile lui Ponta

0

Mihai Tudose i-a dat o replică dură lui Victor Ponta, care îl acuzase luni dimineață că a negociat cu PSD și PNL.

”Nu am spus că România trebuie să aibă un guvern Orban, am spus că trebuie să aibă un guvern, din motive care țin de funcționarea țării. Nu am negociat nici cu Orban, nici cu Claudiu Manda, nici cu PSD sau PNL. Altcineva a negociat toată vara cu Viorica Dăncilă la vila Lac, cu PNL posturi la cameră”, a declarat  Mihai Tudose pentru G4Media.ro.

”Colegii noștri nu sunt morcovi să poată fi cumpărați la bucată. Nu votez guvernul Orban, nu am trădat, nu am vândut pe nimeni. Dacă niște colegi ca ai noștri (Sorin Cîmpeanu, Daniel Constantin – n.red.) pot fi acuzați că se vând la bucată, mă îngrozește, ce, ei sunt morcovi să-i vinzi la bucată?”, a mai spus Tudose, în replică la acuzațiile lui Ponta despre presupusa trădare din partea unor membri Pro România la votul pentru guvernul Ludovic Orban.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.