Declarația ambasadorului SUA la UE îl „îngroapă” definitiv pe Trump

0

Ambasadorul SUA la UE şi-a schimbat declaraţia, recunoscând că a spus Ucrainei că nu va primi ajutorul militar fără investigaţiile cerute de Donald Trump.

Ambasadorul Statelor Unite la Uniunea Europeană, Gordon Sondland, şi-a revizuit declaraţia iniţială dată în cadrul investigaţiei din Camera Reprezentanţilor pentru demiterea preşedintelui Donald Trump, precizând că i-a spus omologului său ucrainean că Trump nu va debloca ajutorul militar de aproape 400 de milioane de dolari până când Ucraina nu va accepta să înceapă investigaţiile dorite de acesta, transmite CNBC.

”Am spus că reluarea ajutorului american este improbabilă până când Ucraina nu va face o declaraţie anticorupţie publică despre care am discutat pe parcursul mai multor săptămâni”, a afirmat Sondland într-un document publicat marţi de trei comisii din Camera Reprezentanţilor care efectuează investigaţia pentru demiterea preşedintelui, în care descrie o conversaţie avută cu un oficial ucrainean pe 1 septembrie. Sondland a mai afirmat că oficialul ucrainean l-a presat să ofere detalii despre ceea ce doreşte mai exact Trump în schimbul deblocării ajutorului aprobat de Congres, informează News.ro.

Ambasadorul şi-a amintit că i-a spus oficialului ucrainean că dacă Ucraina doreşte ajutorul militar american, atunci noul preşedinte Volodimir Zelenski trebuie să facă o declaraţie publică referitoare la lansarea investigaţiilor menită să aducă beneficii politice lui Donald Trump.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.