Scandal între Boris Johnson și liderul laburist pe tema Brexitului

Premierul conservator, Boris Johnson, a deschis ostilităţile trimiţându-i liderului laburist o scrisoare în care-i cere să-şi clarifice poziţia ambiguă pe tema ieşirii din Uniunea Europeană (UE). Aceasta nu a avut încă loc, la peste trei ani după ce aproape 52% dintre britanicii care s-au prezentat la urne au aprobat-o în referendumul din 2016.

”Atunci când vor alege viitorul premier, alegătorii merită să aibă o imagine mai precisă a ceea ce fiecare lider potenţial va face în privinţa Brexitului”, a scris Boris Johnson în această misivă publicată de către serviciile sale.

”Timp de luni de zile, dumneavoastră aţi refuzat să spuneţi ce fel de «acord» vreţi cu UE. Acum a venit timpul să clarificaţi şi să explicaţi care vă este cu adevărat proiectul”, adaugă liderul conservator, Boris Johnson.

Partidele politice au intrat în toiul subiectului marţi, cu o zi înaintea dizolvării Parlamentului, miercuri, cu cinci săptămâni înaintea scrutinului anticipat care ar urma să conducă la formarea unei Camere a Comunelor în care să se degajeze o majoritate în vederea formei pe care urmează să o ia Brexitul, informează news.ro.

”THATCERISM PE STEROIZI”

În faţa unor activişti, la Harlow, la sud de Londra, Jeremy Corby i-a replicat imediat, hotărât să-i smulgă cheia de la Downing Street, numărul 10, adversarului său politic. El l-a acuzat că vrea să ”deturneze” Brexitul pentru a diminua drepturile muncitorilor şi a deschide Serviciul Naţional britanic de Sănătate (NHS) sectorului privat american, în cadrul unui acord de liber-schimb cu Statele Unite.

”Pentru mulţi în Partidul Conservator este vorba despre ceea ce a fost vorba întotdeauna în legătură cu Brexitul: să dea înapoi în privinţa beneficiilor obţinute prin luptă grea de clasa muncitoare de generaţii”, a denunţat el, evocând un ”thatcerism pe steroizi”.

Denunţând promisiunea nerespectată a lui Boris Johnson de a părăsi UE la 31 octombrie, după ce acesta a fost obligat să le ceară europenilor o nouă amânare cu trei luni – a treia – Jeremy Corbyn a promis să soluţioneze impasul ”în şase luni”, în cazul în care ajunge la putere.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.