Liberalul Rareș Bogdan acuză PSD că vrea să blocheze alegerile prezidențiale

0

Rareş Bogdan, prim-vicepreşedintele PNL, a anunţat că PSD a dat ordin şefilor de instituţii să intre în concedii medicale, pentru a bloca alegerile prezidenţiale care vor avea loc duminică.

„Pesediştii sunt disperaţi. Au dat ordin să intre în concediu medical pentru a nu fi demişi. La Arad, prefectul şi subprefectul au intrat în concediu medical, încercând să blocheze alegerile de duminică, dar domnul Orban, Vela şi domnul Predoiu le-au găsit leacul, iar mâine vor anunţa cum le-au venit de hac”, a declarat Rareş Bogdan.

Rareş Bogdan le-a cerut membrilor şi simpatizanţilor PNL să se mobilizeze şi să contribuie la obţinerea unui scor de peste 50%, încă din primul tur, pentru Klaus Iohannis.

„Dragii mei, vă rog din suflet să nu vă culcaţi pe o ureche, să nu dănţuiţi, să vă gândiţi că suntem în momentul istoric în care, împreună cu cel mai important candidat al Dreptei pe care l-a avut România, în ultimii 30 de ani, putem scrie istorie. Tocmai de aceea, următoarele trei zile şi mai ales ziua de duminică, sunt zile esenţiale în care dumneavoastră trebuie să vă purtaţi ca nişte oameni care să convingă fiecare vecin, fiecare prieten pentru a vota ceea ce trebuie pentru România, pentru o Românie normală, pentru a vota respectând cele trei cuvinte: Klaus Iohannis preşedinte… Gândiţi-vă că trebuie să câştigăm acumulând un număr de voturi care să ne plaseze, pentru prima dată în ultimii 29 de ani, cu un candidat la Preşedinţie care să obţină încă din primul tur peste 50%. Nu este greu pentru că avem de la cea mai mare distanţă, cel mai bun candidat la Preşedinţia României: Klaus Iohannis”, a spus Rareş Bogdan.

Premierul Ludovic Orban a anunţat că a început deja să semneze decizii de demitere a unor secretari de stat, dând ca exemple deciziile de eliberare din funcţie ale fiilor unor politicieni precum Adrian Năstase, Dumitru Buzatu sau fiul generalului în rezervă Marian Tutilescu.

„Cred că o să fac febră musculară de la semnat decizii de demitere”, a afirmat primul ministru.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.