Accident teribil în Suceava. Două autoturisme, implicate!

0

Accident cumplit pe DN 17. La faţa locului au intervenit modulul SMURD de la Detaşamentul Câmpulung Moldovenesc cu autospeciala de descarcerare şi o ambulanţă, precum şi trei ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă judeţean.

Două persoane au decedat, iar alte două, dintre care un copil, au fost rănite, miercuri seara, în urma acestui accident produs pe DN 17, la ieşirea din Câmpulung Moldovenesc spre Suceava, în care au fost implicate două autoturisme, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Potrivit sursei citate, într-o maşină se aflau doi adulţi şi copilul, iar în cea de a doua a fost găsită o persoană încarcerată, iar o a doua persoană, posibil şoferul, nu a mai fost găsită la locul accidentului.

Persoanei încarcerate şi uneia adulte din prima maşină, aflate în stop cardiorespirator, li s-au efectuat manevre de resuscitare, dar fără succes şi s-a declarat decesul.

Poliţia cercetează cauzele şi împrejurările producerii accidentului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.