„Dosarul 10 august” a fost desecretizat și trimis la DIICOT

Dosarul privind intervenția jandarmilor în Piața Victoriei, la 10 august anul trecut, a fost desecretizat. Ministrul Marcel Vela a anunţat că joi dimineata a fost primit ultimul aviz de la instituţiile implicate în derularea evenimentelor din 10 august 2018 şi s-a decis desecretizarea raportului. De asemenea, Marcel Vela a anunţat că raportul privind intervenţia autorităţilor de la 10 august a fost trimis la DIICOT.

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat că raportul privind evenimentele din 10 august 2018 a fost declasificat și trimis la DIICOT.

„DIICOT ne-a comunicat că ia act de acest raport, care poate fi folosit acum în ancheta penală. Datele din raport sunt la dispoziția DIICOT”, a precizat ministrul.

Deocamdată, raportul nu va fi făcut public până nu se încheie ancheta penală îna cest caz.

Aproape 800 de protestatari au depus plângeri penale împotriva jandarmilor, după violențele de la mitingul diasporei din 10 august 2018. De partea cealaltă, 160 de membri ai forţelor de ordine au reclamat şi ei că au fost agresaţi de demonstranţi.

Până acum au fost audiați peste 1.100 de martori şi sute de victime ale violenţelor. Doar o parte dintre documentele emise de structurile Ministerului de Interne au fost declasificate şi au ajuns la procurori.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.