Gazdă și organizator al unui eveniment major la Bruxelles, Maria Grapini prezintă România, la 30 de ani de la Revoluție

0

La 30 de ani de la momentul care a schimbat, ireversibil, drumul României, europarlamentarul Maria Grapini organizează, marți, 19 noiembrie, în Parlamentul European de la Bruxelles, un eveniment menit să arate Europei transformările prin care a trecut țara noastră, prin prisma realităților pozitive și a drumului nou deschis atunci.

Maria Grapini este, așadar, gazda și organizatorul Conferinței „România la 30 de ani de la revoluție”, eveniment la care vor lua parte reprezentanții misiunilor diplomatice, profesori, români din diaspora, reprezentanți ai revolutionarilor, delegați ai Academiei Române.

Evenimentul este structurat pe două paneluri. Deschiderea va fi făcută de către europarlamentarului Maria Grapini, care va insista pe imaginea nouă și modernă a României, la 30 de ani de la Revoluție.

Printre cei care vor conferenția se numără ambasadorul României în Regatul Belgiei, Andreea Păstârnac, reprezentantul permanent în Comitetul Politic și de Securitate al Uniunii Europene, Călin Stoica, directorul Arthis, Casa de Cultură Belgo-Română, Liviu Hopârtean, istorici, profesori universitari din țară.

Vor fi prezente Asociația oamenilor de afaceri româno-belgieni, respectiv Asociatia Culturala romano-belgiană, din Bruxelles, ambele asociații fiind conduse de români.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.