Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, vizat de o moțiune simplă depusă de PSD

0

PSD va depune o moţiune simplă împotriva ministrului Finanţelor Florin Cîţu, a anunţat preşedintele PSD, Viorica Dăncilă.

”La începutul săptămânii viitoare, vom depune o moţiune simplă pentru domnul Cîţu în Senatul României, având în vedere creşterea euro, creştere care îi afectează pe români”, a declarat Viorica Dăncilă miercuri seară la Antena 3.

Aceasta este prima moţiune care vizează un ministru al Guvernului Orban.

Tot ea a anunţat după instalarea noului guvern că PSD va depune o moțiune de cenzură în februarie 2020.

„Este normal ca PSD să depună o moţiune având în vedere programul de guvernare, programul de austeritate pe care vrea să îl implementeze Guvernul Orban. Am promis că vom face o opoziţie foarte activă, am promis că nu vom lăsa să fie sancţionaţi nici pensionarii, nici salariaţii şi nici să vedem măsurile antiromâni pe care le ia acest guvern. Noi am luat măsuri pro oameni, pro români. Vedem că acum măsurile pe care vor să le ia sunt împotriva românilor”, a declarat Viorica Dăncilă la TVR.

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat săptămâna trecută, în prima sa conferinţă de presă ca ministru, că, în ultimii trei ani, economia României a fost condusă după două bugete, după modelul Al Capone, că totul a fost premeditat şi a anunţat că va sesiza instituţiile abilitate. El a estimat că deficitul este de peste 4%. Fostul ministru de Finanţe Eugen Teodorovici a răspuns acuzaţiilor lui Cîţu, spunând că este Al Capone ”aşa cum domnul Cîţu este şeful FBI” şi acuzându-l că ”nu ştie să citească un buget”. Teodorovici l-a acuzat pe Cîţu că prin declaraţiile sale a adus leul la un minim istoric.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.