Șerban Nicolae și Liviu Pleșoianu îi cer demisia lui Dăncilă

0

Senatorul Șerban Nicolae nu o consideră pe Viorica Dăncilă liderul pe care PSD „îl poate lua ca stegar, ca voievozii de odinioară” iar după înfrângerea de la prezidențiale, social-democrații trebuie să accepte ideea că „o critică obiectivă” privind colegi din partid este „în interesul tuturor”. 

„Din perspectiva PSD, trebuie o analiză foarte temeinică, foarte serioasă, foarte des repetată, foarte de mult timp anunțată și niciodată făcută așa cum trebuie. Categoric, lucrurile trebuie analizate, pentru că eu rămân la părerea că în România există un electorat puternic, masiv, de stânga, un electorat care nu-și găsește întotdeauna cele mai bune soluții de candidați sau cele mai bune oferte electorale”, a declarat, pentru RFI, senatorul PSD Șerban Nicolae,

Întrebat dacă Viorica Dăncilă ar trebui schimbată de la șefia PSD, acesta a afirmat: ”Ca unul care am candidat la șefia acestui partid în urmă cu câteva luni, aș surprinde dacă aș avea o altă opinie. Din punctul meu de vedere, însă, cel care conduce acest partid, ținând cont de faptul că votanții stângii sunt votanți asumați, sunt militanți, sunt oameni care se implică, întotdeauna președintele acestui partid ar trebui să fie un om care să țină steagul sus, care să reprezinte un simbol, care să tragă după el partidul, care să dea o direcție la care militanții noștri să se alăture din convingerea pe care o are orice stângist. (…) Din punctul meu de vedere, (Viorica Dăncilă – n.r.) este un coleg cât se poate de decent, implicat, pe care te poți baza, dar mi-e greu să cred că este liderul pe care PSD îl poate lua ca stegar, ca voievozii de odinioară, care ridicau paloșul și duceau înainte spre victorie întreaga trupă”.

De asemenea, Nicolae susține că analiza din partid ar trebui să fie ”în mare măsură, obiectivă și lipsită de prejudecățile de natură personală”.

„De foarte multe ori, din tendința de a nu jigni sentimente, de a nu răni sensibilități, de a nu fi foarte aspri cu unii dintre colegi, avem tendința de a trece mai superficial peste niște cauze care s-au adâncit în ultimii ani. De multe ori, avem tendința de a spune că sunt altele motivele, că sunt altele cauzele, că de regulă din exterior au venit principalele surse ale unui eșec electoral. Cred că de data asta, ar trebui să acceptăm ideea că o critică obiectivă, o critică poate severă la adresa activității unor colegi, prestației unor colegi, a fiecăruia dintre noi este în interesul tuturor, nu e o chestiune personală, de antipatie sau de ranchiună, ci o chestiune de igienă politică internă cât se poate de necesară”, a mai spus parlamentarul.

Și Liviu Pleşoianu a avut o reacţie dură la aflarea veştii că Gabriel Oprea este vicepreşedinte PSD, în urma unui protocol semnat de partid cu mai multe organizaţii sindicale. Pleşoianu, care şi el a vrut să candideze la Preşedinţie, îi cere demisia Vioricăi Dăncilă.

„Dăncilă, DEMISIA!

În seara turului II al prezidențialelor din 2009, Coldea, Maior și Kovesi mergeau în sufrageria lui Oprea. În seara turului II al prezidențialelor din 2019, Oprea a mers în sufrageria PSD! Așa ceva e de netolerat!

Oprea a fost băgat pe șest de Dăncilă în CEx! E vicepreședinte PSD și are drept de vot!

Dăncilă, du-te!”, a scris Liviu Pleşoianu pe Facebook.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.