Adrian Preda, campion în ringul de box, premiant la școală!

0

Are 16 ani, este dublu vicecampion european la box, iar la școală are media generală peste 9. Pugilistul Adrian Preda demonstrează în fiecare zi că sportul de performanță și învățătura merg perfect împreună.

Adrian Preda este elev în clasa a 10-a iar școala reprezintă pentru el o prioritate, la fel ca și boxul. Dublu vicecampion european de juniori, pugilistul își împarte cu succes timpul între sala de antrenament și sala de clasă.

“Chiar dacă practic boxul, mă descurc și la școală foarte bine. Dacă nu am timp să învăț, pentru că am antrenamente după-amiaza, rețin destul de repede din clasă. Am avut media 9,19 anul trecut. Am mai multe materii preferate: limba română, georgrafia, limba engleză. Mulți care fac sport de performanță se lasă de școală, sau poate merg mai puțin la școală. Nu e bine să te bazezi numai pe sport, trebuie să meargă ambele în echilibru. Am un program foarte încărcat, la sfârșitul zilei sunt destul de obosit, trebuie să fiu concentrat și la școală și la antrenamente.” – Adrian Preda, vicecampion european de juniori la box.

”Vreau să-mi cânte imnul la Olimpiadă!”

Adrian Preda practică boxul de patru ani și este unul dintre pugiliștii de viitor ai României. Campion național la categoria 57 kg și dublu medaliat cu argint la Campiontele Europene de juniori, boxerul visează la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024.

“La început, am vrut să învăț tehnici de autoapărare, însă pe parcurs a început să-mi placă acest sport și am decis să îl practic Antrenamentele merg foarte bine, când intru în sală sunt serios și mă gândesc la visul meu. Să ajung la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024, ar fi un vis împlinit pentru mine. Aș vrea să-mi cânte imnul. E nevoie de multă muncă și de sacrificiu. Idolul meu este Floyd Mayweather, îmi place stilul lui defensiv și tactica pe care și-o pregătește înainte de fiecare meci. Din boxul românesc îmi place Dorel Simion, a fost un boxer foarte talentat.” – Adrian Preda, vicecampion european de juniori la box.

Are două medalii la europene

Adrian Preda este dublu vicecampion european de juniori, după medaliile de argint cucerite în 2018, la Anapa (Rusia), respectiv anul acesta, la competiția organizată la Galați. În 2019, la Campionatul Național de juniori desfășurat la Brăila, Adrian Preda a câștigat medalia de aur.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.