Prețul cărnii de porc va „exploda” de sărbători

0

Carnea de porc este cu 15-20% mai scumpă anul acesta de Sărbători, a anunţat vineri Dana Tănase, director executiv al Asociaţiei Române a Cărnii. Ea explică scumpirea prin faptul că pe piaţa europeană există un deficit major de carne, iar moneda naţională s-a depreciat în ultima perioadă.

„Ne confruntăm cu o criză a cărnii de porc. Pesta porcină a devastat China şi Asia, astfel că UE exportă masiv în această regiune. Acest lucru a făcut ca, de la începutul anului, preţul cărnii de porc în Europa să crească cu 30%”, a precizat Dana Tănase.

La aceasta se adaugă şi deprecierea leului din ultima perioadă, a continuat ea.

„E foarte greu să spui că aduci carne dintr-un stat membru, pentru că, practic, nu mai are nimeni. Membrii asociaţiei noastre au făcut comenzi cu şase luni în urmă pentru a avea carne acum. În ceea ce priveşte preţul, în magazinele din România deja se simte o scumpire de 15-20%”, a susţinut Tănase.

Reprezentanta Asociaţiei Române a Cărnii a recomandat consumatorilor să cumpere carne doar din unităţile autorizate, precum hipermarketuri, măcelării şi magazine verificate de ANPC şi de direcţiile sanitar-veterinare, pentru a fi siguri de calitatea acesteia.

Importurile de carne de porc au crescut atât cantitativ, cât şi valoric în primele opt luni din acest an, faţă de perioada similară a anului trecut, ocupând în continuare prima poziţie în topul produselor agroalimentare importate, conform datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prezentate de Agerpres.

În perioada 1 ianuarie – 31 august 2019 au fost importate 179.079 tone de carne de porc, pentru care s-au cheltuit 362,39 milioane de euro, în timp ce anul trecut s-au adus de pe piaţa UE şi din ţări terţe 169.795 tone, în valoare de 312,46 milioane de euro.

România a înregistrat în primele opt luni ale acestui an un deficit de 1,14 miliarde de euro în comerţul cu produse agroalimentare, în creştere cu 24% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când acesta s-a cifrat la 923,44 milioane de euro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.