Rectificarea bugetară taie două miliarde de lei din bugetul Educației

0

Peste două miliarde de lei sunt tăiați de la bugetul Educației în proiectul de rectificare publicat de Ministerul Finanțelor. Suma pierdută de Educație este dublă față de cea tăiată la prima rectificare bugetară de Guvernul Dăncilă.

Ministerul Educației pierde credite bugetare în valoare de 1,951 miliarde lei, plus credite de angajament de 1,741 miliarde lei (bani care puteau fi angajați în proiecte de investiții). Cheltuielile de personal sunt crescute cu 60 milioane lei, iar proiectele cu finanțare nerambursabilă primesc un surplus de 10 milioane lei.

În total de la Ministerul Educației și Cercetării este tăiată suma de 2,08 miliarde lei, potrivit notei de fundamentare a proiectului.

  • “S-au diminuat creditele bugetare ale ordonatorilor principali de credite, între care menționăm, în principal:
    Ministerul Educației Naționale: -2.080,0 milioane lei, reprezentând în principal economii la proiecte cu finanțare externă nerambursabilă. Ministerul a propus reducerea sumelor alocate proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă.
  • Totodată, pentru învățământul universitar prin rectificare se propune majorarea veniturilor proprii și a cheltuielilor din acestea cu suma de 129 milioane lei, pentru cheltuieli de personal și pentru realizarea proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile”

Rectificarea de peste 2 miliarde lei reduce astfel bugetul Educației la 27,7 miliarde lei, în condiiile în care rectificarea făcută de Guvernul Dăncilă a tăiat și ea 1,03 miliarde lei de la Educație. Procentul din PIB alocat Educației în 2019 ar fi de 2,7% din PIB (la un PIB estimat de 1031 de miliarde lei).

Reamintim că ministrul Educației Monica Anisie a declarat săptămâna trecută că a cerut 1% din PIB la rectificarea Bugetară. Asta ar fi însemnat un plus de 10 miliarde de lei.

“Prin proiectul de act normativ se propune alocarea, prin redistribuire, a sumei de 2.279 mii lei pentru finanțarea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale care frecventează învățământul special, alocarea sumei de 3.484 mii lei pentru finanțarea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă, din care 1.325 mii lei prin redistribuire și 2.159 mii lei prin suplimentarea sumelor defalcate, precum și alocarea sumei de 447 mii lei pentru finanțarea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale care frecventează învățământul particular și cel confesional acreditate“

Proiectul de ordonanță explică aceste redistribuiri de sume:

“Suma rămasă neutilizată ca urmare a finalizării proiectelor de investiții alocată în baza art. 125 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr.163/2012, cu modificările și completările ulterioare, se virează de Ministerul Educației Naționale în contul de disponibil deschis pe numele Ministerului Finanțelor Publice la Trezoreria operativă centrală prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. (b) din același act normativ.

(2) Se autorizează Ministerul Educației Naționale să efectueze în anexa nr. 3/25/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2019 – 2022 (sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii)” următoarele modificări la partea de venituri:

a) să suplimenteze capitolul 33.10 „Venituri din prestări servicii și alte activități” cu suma de 79.000 mii lei;

b) să suplimenteze capitolul 45.10 „Sume primite de la UE/alți donatori în contul plăților efectuate și prefinanțări” cu suma de 10.000 mii lei;

c) să suplimenteze capitolul 48.10 „Sume primite de la UE/alți donatori în contul plăților efectuate și prefinanțări aferente cadrului financiar 2014 – 2020″ cu suma de 40.000 mii lei.

(3) Se autorizează Ministerul Educației Naționale să detalieze pe subcapitole de venituri sumele prevăzute la alin.(2) inclusiv prin introducerea de subcapitole noi și redistribuiri între subcapitole.“

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.