Negocieri blocate: Salariul minim nu se mai majorează!

0

Negocierile ce privesc majorarea salariilor românilor au fost blocate. Au existat neînțelegeri între Guvern și sindicate.

Sindicatele s-au întâlnit cu guvernanţii şi au pus pe masă creşterile de anul viitor. În acest moment, sindicaliştii cer o creştere de 100 de lei pentru salariul minim pe economie. Guvernanţii, în frunte cu Ludovic Orban, spun că ceea ce pot oferi în acest moment este o creştere de 83 de lei, potrivit Antena 3.

Cei de la Cartel ALFA solicită o creştere la 2.260 de lei, nu la 2.230, aşa cum au propus guvernanţii. Practic, nu 7,2% cum a anunţat Orban, ci 11% aşa cum anunţase vechiul cabinet condus de PSD. Cei de la Blocul Naţional Sindical au venit şi ei cu o propunere, o creştere şi mai mare, la 2.284 de lei.

Premierul a spus că va lua în calcul toate aceste cifre şi va mai avea loc o perioadă de analiză la nivelul Ministerului Muncii şi la nivelul Cancelariei prim-ministrului, astfel încât să se vadă clar dacă ar putea să se opereze o majorare mai mare mare. În principiu, Cabinetul Orban îşi susţine punctul de vedere şi susţine că această creştere s-ar baza pe puterea economică actuală a României.

În ceea ce priveşte acel mecanism de stabilire a majorării salariale anuale, în privinţa acestui salariu minim pe economie, nu s-a ajuns la un consens. Nu sunt de acord cei de la sindicate cu niciunul din scenariile puse pe masa de Guvernul Orban.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.