”Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități” marcată prin artă în proiectul ”Demnitate și inserție socială”

0

Liga Națională a Organizațiilor cu Personal Handicapat din Cooperația Meșteșugărească (LNOPHCM) marchează ”Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități” printr-o expoziție de tablouri și obiecte de artă plastică realizate de copii și adulți cu dizabilități. Evenimentul este deschis publicului marți, 03 decembrie, la SanThe Fitoceainărie, și face parte din proiectul ”Demnitate și inserție socială”.

Obiectivul acestei acțiuni culturale este de a oferi șansa reafirmării valorilor şi drepturilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilități și de-a încuraja incluziunea socială.

”Scopul nostru ca asociație non-profit este să sprijinim integrarea persoanelor cu dizabilități, prin prisma dimensiunii sociale, a dreptului pe care îl are fiecare cetățean în societate. Incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități înseamnă de fapt, exercitarea tuturor drepturilor cetățenești de către această categorie. Ne aducem contribuția în scopul focalizarării asupra raportului persoană – context, conștientizând obstacolele și contribuind la îndepărtarea acestora.

Printre cele mai mari probleme cu care se confruntă majoritatea persoanele cu dizabilități din România se numără: găsirea unui loc de muncă, infrastructura inadecvată, interacțiunea cu instituțiile publice, dar mai ales stigmatizarea și izolarea de către restul populației.

Arta nu ține cont de limite și standarde sociale, iar expoziția de astăzi demonstrează acest lucru. Fiind deschiși la mesajul artiștilor cu diverse dizabilități devenim ambasadori ai cauzei lor și, în același timp, ajutăm la recunoașterea meritelor lor în cadrul societății,” a declarat Mirela Moraru, Director Executiv LNOPHCM.

Conform datelor statistice publicate la sfârșitul lunii iunie de către Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, numărul total al persoanelor cu dizabilităţi era de 833.131 dintre care un procent de 97,88 % se afla în îngrijirea familiilor şi/sau trăia independent (neinstituţionalizat). Bucureștiul conduce în topul orașelor cu aproximativ 70.000 de persoane cu dizabilități înregistrate. În ceea ce privește tipul de handicap, peste 200.000 de persoane suferă de o dizabilitate fizică.

Potrivit unui sondaj de opinie, realizat la comanda Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, la începutul anului 2019, toleranța românilor față de persoanele cu dizabilități și înțelegerea drepturilor și nevoilor acestora se află la un nivel foarte scăzut: 51% dintre cei chestionați consideră că persoanele cu dizabilități trebuie internate în instituții speciale.

Data de 03 decembrie a fost decretată drept ”Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități” încă din 1992. Cu această ocazie sunt promovate mesaje și activități sportive, sociale sau culturale prin care să fie sprijinite persoanele cu dizabilități pentru a se integra mai ușor în comunitate și a le fi respectate drepturile fundamentale.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.